Caransebeşul are un frate în Italia


Conducerea administrativă a municipiului Caransebeş a semnat, recent, un acord de înfrăţire cu oraşul Montecorvino Pugliano, din regiunea italiană Salerno. Direcţiile pe care se doreşte colaborarea dintre cele două părţi sunt una economică, ce presupune un schimb de investitori, şi chiar schimburi de mărfuri, şi o alta cultural-educaţional-spirituală, în care elevii români şi italieni să se viziteze reciproc, luându-se în calcul şi accesarea unor programe transfrontaliere europene. (C. Senco)

De Rusalii, conducerea administrativă a municipiului Caransebeş a semnat un acord de înfrăţire cu oraşul Montecorvino Pugliano, din regiunea Salerno – Italia, acord ce prevede colaborarea în domeniile cultural şi economic. „Direcţiile pe care dorim să colaborăm sunt două: una economică, ce presupune un schimb de investitori români către Italia, italieni către România, chiar schimburi de mărfuri, şi o altă direcţie, una cultural-educaţional-spirituală, în care elevii români şi italieni să se viziteze reciproc, pentru a dezvolta aceste relaţii de prietenie, pentru că, până la urmă, suntem membri ai Unuinii Europene, avem o origine comună, suntem popoare latine. Evident, nu este lipsit de interes nici planul unor proiecte transfrontaliere europene, finanţate de Comunitatea Europeană. Este un început care sperăm să continue”, a declarat în cadrul întâlnirii, primarul Marcel Vela.

La rândul lui, Domenico di Giorgio, primarul oraşului Montecorvino Pugliano, susţine că întâlnirea de la Caransebeş a fost una foarte importantă. „Am întrevăzut deja posibilitatea construirii unui parcurs de traversare a unor realităţi economice. În aceste câteva zile când am avut privilegiul de a vă fi oaspete, am înţeles că există o mare posibilitate de colaborare. Bineînţeles, toate acestea vor fi verificate prin contacte constante, pe care le începem de astăzi, între diverse organisme ale comunităţilor noastre: asociaţii ale investitorilor, comunităţile de tineri, comunităţile culturale, şi posibilitatea de a lucra împreună în cadrul proiectelor comunitare”, a spus Domenico di Giorgio.

Din delegaţia italiană au mai făcut parte viceprimarul din Montecorvino Pugliano, care este şi responsabilul cu problemele de tineret şi managementului din localitate, precum şi doi consilieri. În cele patru zile de şedere în zonă, ei au mai vizitat staţiunea alpină Muntele Mic şi staţiunea balneară Băile Herculane.

Carmen SENCO