Caransebeşul – Onor la Eroii Neamului!


Joi, 25 mai, la Caransebeş au avut loc o serie de acţiuni comemorative, prin care Primăria municipiului, Casa de Cultură „George Suru” şi Garnizoana militară au ţinut să marcheze Ziua Eroilor. Astfel, la Cimitirul Eroilor, situat pe Str. Muntele Mic, a fost oficiată o Slujbă de pomenire şi au avut loc depuneri de coroane, după care, la Monumentul Partizanilor (Eroii luptei anticomuniste din Munţii Banatului), din Intersecţia Eroilor, au fost depuse coroane de flori.

Acţiunea centrală s-a desfăşurat în Parcul G-ral Ioan Dragalina”, unde, în prezenţa primarului Felix Borcean, a city-managerului Andrei Ungur, a subprefectului Sebastian Purec, consilierilor locali, reprezentanţilor partidelor politice, ai unor instituţii şi ai unităţilor de învăţământ, la statuia eroului a avut loc o Slujbă de pomenire, oficiată de pr. Dorel Popescu, paroh la biserica din Pipirig,care a dat citire şi mesajului transmis de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Astăzi este o zi care glorifică jertfa şi eroismul. Este jerfta Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este jertfa ostaşilor români care au devenit eroi fără voia lor, sunt convins de lucrul acesta, nimeni nu a plecat la luptă gândindu-se că va deveni erou, ei nu şi-au dorit lucrul acesta, dar, prin atitudinea lor, prin modul lor de a lupta pentru neamul nostru, au devenit eroi. Pe ei îi sărbătorim astăzi, şi ne dorim şi noi ca prin felul nostru de a ne comporta, prin ceea ce facem în fiecare zi, să-i facem în timp, în eternitate, mândri că s-au jertfit pentru neamul românesc. Glorie eternă Eroilor Neamului Românesc!”, a spus primarul Felix Borcean.

După ce comandantul Garnizoanei Militare Caransebeş, lt.-col. Sorin Avram, a dat citire listei eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, pe acordurile muzicii intonate de Fanfara Lira” a municipiului, dirijată de col. (r) Marius Frăţilă, au depus coroane Episcopia Caransebeşului, Primăria municipiului Caransebeş, Garnizoana Caransebeş, Asociaţia Veteranilor şi a Văduvelor de Război, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociaţia Luptătorilor din 21 Decembrie, Asociaţia Răniţilor şi Urmaşilor acestora, Poliţia Municipiului Caransebeş, Detaşamentul de Jandarmi Caransebeş, Detaşamentul de Pompieri Caransebeş, Poliţia Locală Caransebeş, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, Secţia de Drumuri Naţionale Caransebeş, Asociaţia Municipală a Pensionarilor, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Obştea Lugoj-Caransebeş, P.N.L., P.S.D., A.L.D.E., U.S.R., precum şi Colegiul Naţional „Traian Doda”, Colegiul Naţional „C.D. Loga”, Liceul Tehnologic „Decebal”, Liceul Tehnologic „Dacia” şi Liceul Tehnologic Trandafir Cocârlă”.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii şi Detaşamentului de Onoare.

Bogdan NAUM