Caransebeşul, de la egal la egal amical, cu Lipova


ACS Viitorul 1913 Caransebeş – Şoimii Lipova 1-1 (0-0)

Sâmbătă, 18 noiembrie, în cadrul etapei a XII-a a Ligii a IV-a, formaţia gugulană avea programată partida cu Croaţia Clocotici, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş. Cum, însă, neoficial, se ştia că formaţia oaspete s-a retras şi, în plus, caransebeşenii nu mai jucaseră un meci de campionat din data de 22 octombrie, atunci când au întâlnit echipa din Anina, conducerea clubului a hotărât să organizeze un amical cu Şoimii Lipova, formaţie aflată pe locul 10 în Liga a III-a, la meci asistând şi primarul municipiului, Felix Borcean.

În prima jumătate de oră, jocul s-a desfăşurat mai mult la mijlocul terenului, niciuna dintre echipe nereuşind să pună în pericol poarta adversarilor. A fost totuşi o perioadă în care oaspeţii au controlat parcă mai bine jocul şi au avut o posesie superioară, însă ambiţia gugulanilor, aflaţi în faţa unui partener dintr-un eşalon superior, a făcut ca partida să se desfăşoare oarecum sub semnul echilibrului.

În minutul 30, Vasiuc, aflat pe dreapta atacului arădean, a trimis o pasă în careul gazdelor, iar Filimon, de la 12 metri, a încercat o deviere subtilă, însă balonul a trecut puţin pe lângă poartă. Peste 5 minute, Piţ a centrat de pe aceeaşi parte dreaptă, şutul de la 18 metri al lui Tomuţ fiind prins cu siguranţă de portarul caransebeşean Birăescu.

Replica gazdelor nu s-a lăsat mult aşteptată şi, un minut mai târziu, pe contraatac, Ciucur a centrat pe jos de pe aripa dreaptă, şutul lui Neagu, din marginea careului, fiind respins cu piciorul de portarul Bujor.

Oaspeţii au mai avut o ocazie în minutul 40, când au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri lateral-dreapta, executată de Piţ, fundaşii gugulani au respins până la Vasiuc, care, din interiorul careului, a trimis puţin pe lângă poarta apărată de Birăescu.

În minutul 42, gazdele au avut o fază prelungită de atac, în urma căreia Dumitru l-a angajat perfect în adâncime pe Jula, şutul acestuia, de la 10 metri, fiind respins de Bujor. Ultima fază a primei reprize s-a consemnat în minutul 43, când Negrei a trimis un trasor de la 25 de metri, mingea a muşcat pământul în faţa porţii, însă Bujor a reuşit să respingă în lateral.

După pauză, gazdele şi-au continuat evoluţia bună din finalul primei părţi, caransebeşenii punând în mai multe rânduri în pericol poarta arădeană. În minutul 49, Negrei, aflat pe aripa stângă, a trimis o centrare înşelătoare în careul advers, mingea trecând la câţiva centimetri de vinclul porţii apărate de Bujor, pentru ca, peste două minute, Neagu să trimită o torpilă de pe partea dreaptă, însă a ratat ţinta cu doar câţiva centimetri.

În minutul 56, pe un contraatac al oaspeţilor, mingea a ajuns pe dreapta, la Vasiuc, căpitanul arădean a intrat în careu şi, de la 14 metri, a trimis un şut excelent, care s-a oprit în vinclul porţii caransebeşene, făcând inutil plonjonul lui Birăescu.

Gazdele au alergat după egalare, iar în minutul 70 Neagu a driblat frumos la 18 metri, şi-a făcut mingea pe dreptul şi a şutat plasat, însă balonul a trecut la câţiva centimetri de vinclul stâng al porţii lui Bujor.

Oaspeţii puteau să-şi mărească avantajul în minutul 74, atunci când Jichici a primit o pasă de pe partea stângă şi, de la 8 metri, a şutat pe jos, însă mingea a nimerit stâlpul drept al porţii apărate de Birăescu.

Gugulanii au atacat în continuare, iar în minutul 80 au trecut pe lângă egalare, Covăsală trimiţând cu capul, puţin peste poarta arădeană, mingea trimisă din corner de Dumitru.

Egalarea a venit în minutul 83, când gazdele au beneficiat de o lovitură liberă de la 35 de metri, Ţundrea l-a văzut excelent pe Imbre, care se demarcase pe dreapta, i-a pasat în adâncime, iar acesta a intrat în careu şi, cu un şut sec de la 10 metri, l-a învins pe portarul Bujor.

„Mă bucur că am reuşit să organizăm acest meci amical. Nu am jucat câteva etape, în runda a noua a fost rândul nostru să stăm, în etapa următoare adversarii nu s-au prezentat, iar azi nu a venit echipa din Clocotici. Am insistat să jucăm o partidă cu o echipă din Liga a III-a, să ne vedem adevărata valoare. Sunt mulţumit de felul în care au evoluat băieţii noştri şi sper ca pe viitor să facem meciuri la fel de bune sau chiar mai bune. Consider că azi ne-am bătut de la egal la egal cu echipa din Lipova, scorul confirmă asta, chiar dacă ei sunt dintr-un eşalon superior. Mai avem o etapă, vom juca la Buchin, după care vom intra în vacanţă, iar după Sărbătorile de iarnă vom începe deja pregătirile pentru returul campionatului”, ne-a declarat după meci preşedintele clubului gugulan, Ovidiu Chimigeriu.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu, R. Covăsală, G. Negrei, O. Bălan, Gh. Valuşescu, M. Mariţescu, N. Jula, Al. Ciucur, Al. Dumitru, A. Neagu, D. Şandru; au mai intrat în repriza secundă Al. Avramovici, A. Ţundrea, H. Bona, N. Imbre, C. Ţuţul; rezervă, D. Socaci. Antrenor, Ion Bica.

Şoimii Lipova: C. Bujor, C. Turai, I. Paşcu, B. Vasiu, A. Piţ, D. Copil, A. Tomuţ, V. Filimon, R. Deta, A. Vasiuc, D. Lupşe; au mai evoluat A. Bier, P. Jichici, O. Mandache, A. Popa, M. Bercu, P. Copaci; rezervă, A. Iliescu. Antrenori: Flavius Sabău şi Claudiu Trif.

A arbitrat brigada formată din Dorian Micloşină (Reşiţa), Ilie Ciocoi (Reşiţa) şi Dorian Erdei (Oţelu Roşu).

Sorin ROGOZ