Caransebeşeanul Costinel Ristache, noul preşedinte al AJF Caraş-Severin


La Reşiţa a avut loc luni, 22 februarie, şedinţa pentru alegerea structurii de conducere a Asociaţiei de Fotbal Caraş-Severin, la care au luat parte toţi preşedinţii de cluburi din Ligile a IV-a şi a V-a, ai unor cluburi de juniori afiliate, precum şi ai unor Şcoli sportive. Printre invitaţii la această întrunire s-au numărat un reprezentant al Federaţiei Române de Fotbal, precum şi directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport, Liliana Dacica. Deşi, iniţial, pentru funcţia de preşedinte al AJF s-au înscris cinci candidaţi, Gheorghe Balaj şi Mircea Medar s-au retras, în cursa pentru şefia Asociaţiei rămânând Adrian Cocoş, cel care a deţinut această funcţie până luni, Dan Avram şi Costinel Ristache, consilieri judeţeni din partea PSD, respectiv PDL. În urma opţiunilor exprimate de cei 51 de votanţi, caransebeşeanul Costinel Ristache a obţinut 26 de voturi, Dan Avram – 12, Adrian Cocoş – 11, iar două voturi au fost declarate nule.

Costinel Ristache a fost susţinut în demersul său atât de formaţiile din comune şi oraşe cu primari democrat-liberali, cât şi de FC Scorilo, a Primăriei Caransebeş, şi de celelalte echipe din localităţi cu primari liberali.

În rest, structura de conducere a AJF arată în felul următor: vicepreşedinte – Nicuşor Asandei, secretar general – Cornel Corocan, iar la Resortul Competiţii a fost reconfirmat Nicodim Macarie.

Sorin ROGOZ