Caransebeş – singurul oraş din lume cu simboluri pe Acoperişurile Lumii şi la Poli


Alpinistul Cornel (Coco) Galescu şi echipa care l-a însoţit în expediţia din Kilimanjaro au revenit triumfători în ţară, luni, 15 octombrie. De această dată, cunoscutul alpinist caransebeşean a fost însoţit de Simona Dinculescu, Iuliana Miu şi Camelia Moise. Pentru cele trei tinere, expediţia pe Acoperişul Africii a constituit un prim contact cu altitudinea, dar, ajutate de experienţa extrem de bogată a lui Coco, s-au descurcat foarte bine. „Dacă la început am avut ceva temeri pentru că nu aveau foarte multă experienţă, pe parcurs m-am liniştit văzând că sunt bine antrenate, pentru că au la bază pregătire sportivă şi s-au dovedit a fi puternice şi hotărâte. Noi am ales o rută puţin diferită de cea clasică. Am căutat să nu fie o ascensiune de plimbare, aşa cum se poate crede, ci o expediţie în care să poată fi folosite cunoştinţe tehnice din alpinism. Trebuie să spun că şi eu am fost puţin surprins, în special în ultima parte, înainte de a ajunge pe vârf, când am avut de urcat o ultimă diferenţă de nivel de 1.300 de metri, ceea ce pentru un munte este destul de mult. Spre exemplu, în Himalaya, ultima parte este de 1.000 metri. Acest lucru este destul de solicitant, pentru că la altitudine, acolo unde aerul este rarefiat, ai de-a face cu probleme de aclimatizare, apar tot felul de simptome ciudate, dureri de cap, ameţeli, disconfort fizic. Până la urmă, lupta cu un munte este o luptă cu sine însuţi. Muntele este un pretext, nu un duşman. Nu te duci să-l cucereşti, ci este partenerul tău, pentru că îţi oferă prilejul de a te cunoaşte, de a-ţi stabili anumite limite, de a te descoperi. De aceea mă simt un norocos, tocmai pentru că am descoperit acest domeniu, alpinismul, fiindcă, dincolo de latura sa sportivă, există şi una umană, una filosofică. Altfel e posibil să treci prin viaţă fără să intri în anumite conflicte cu tine însuţi şi fără să te cunoşti cu adevărat. Ca să revin la expediţie, vă pot spune că este un munte impresionant, care se ridică din câmpie, de la aproximativ 1.000, până la aproape 6.000 de metri. Adică 5 kilometri în care întâlneşti toate formele de vegetaţie, porneşti de la anotimpul vară, în pantaloni scurţi, şi ajungi la -25 de grade, cu pufoaica pe tine. Porneşti prin junglă, cu maimuţe, papagali şi vegetaţie luxuriantă, tragi cu coada ochiului să nu apară vreun leopard, dar după câteva zile, la aproximativ 3.000 de metri, încep să apară golurile alpine. Întâlneşti foarte multe grupuri, pentru că e un munte care suscită interesul montaniarzilor din întreaga lume. Pentru mine este foarte important, deoarece am mai închis un capitol al vieţii mele, în ceea ce mi-am propus în marele meu proiect, acela de a cuceri cele mai înalte vârfuri de pe toate continentele”, ne-a spus Cornel Galescu.

Ca la fiecare expediţie, Coco a purtat cu el steagul României şi stema Caransebeşului. De această dată, însă, el a întâmpinat o problemă: la panoul care indica înălţimea vârfului de 5.895 m, erau mai multe grupuri şi fiecare sportiv ajuns acolo se fotografia cu obiectele dragi aduse de acasă: cu termosul, cu batista mamei, cu fotografiile copiilor, astfel încât se crease coadă. „Cine a urcat la altitudine ştie că acolo nu poţi zăbovi prea mult. Dacă neglijezi regulile munţilor, o poţi păţi. Adică rişti un edem cerebral sau pulmonar, pentru că organismul tinde spre comoditate, spre confort. Când îl smulgi din această stare, el se revoltă. Pentru mine a fost din nou o onoare să port însemnele ţării şi ale oraşului, cu atât mai mult acum, când mă bucur şi de calitatea de viceprimar, dar am respectat şi tradiţia, pentru că de-a lungul timpului Primăria şi Consiliul Local m-au susţinut, m-au înţeles şi mi-au finanţat parţial sau total expediţiile. Nu pot să fiu decât recunoscător, în special domnului primar, care m-a înţeles şi acum, chiar dacă în această perioadă au avut loc la Caransebeş foarte multe evenimente la care ar fi fost nevoie şi de aportul viceprimarului. Eu, însă, am încercat să ajut oraşul în alt fel, pentru că, dacă mă gândesc bine, nu cred că mai există oraşe în ţară care să aibă simboluri pe cei mai înalţi munţi din lume şi la cei doi Poli ai Pământului”, a mai adăugat alpinistul.

Coco Galescu susţine că expediţia din care tocmai a revenit poate fi împărţită în două: o săptămână dedicată ascensiunii pe Vârful Kilimanjaro, a doua fiind una de cunoaştere a zonei, a tradiţiilor, obiceiurilor, a oamenilor. Conform declaraţiilor alpinistului, în jurul Muntelui Kilimanjaro există o sumedenie de informaţii interesante, de la satele de triburi Masai, până la siturile arheologice unde s-au descoperit cele mai vechi oseminte umane, fapt ce a condus la concluzia specialiştilor, conform cărora acela este leagănul umanităţii, că de acolo a pornit marea migraţie umană. „Aş spune că am avut chiar un sentiment straniu văzând acele locuri. În memoria mea ancestrală simţeam un glas care îmi ura bun-venit acasă şi o energie blândă plutea peste tot. Aceeaşi senzaţie am avut-o în zona Parcului Ngorongoro, dezvoltat în craterul unui vulcan cu un diametru de 20 km, unde trăiesc peste 20.000 de mamifere mari care îşi duc viaţa împreună de milioane de ani. Ce m-a uimit teribil a fost conservatorismul Masailor, care refuză cu încăpăţânare contactul cu modernismul şi îşi păstrează obiceiurile străbune. La ei, băieţii se pot căsători abia după ce ucid cu armele rudimentare un leu, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Masaii locuiesc în case din lemn acoperite cu paie, în timp ce foarte aproape de ei există pensiuni şi civilizaţie, dar se încăpăţânează să-şi păstreze obiceiurile, considerând că drumul pe care a apucat-o omenirea este unul greşit”, mai povesteşte Coco Galescu.

După 20 de ani de când participă la expediţii de anvergură, alpinistul recunoaşte că aproape de fiecare dată, la revenirea în ţară, în urma stresului şi a oboselii acumulate, îşi propunea să renunţe la astfel de activităţi şi să se dedice altora, iar alpinismul să rămână ca o amintire frumoasă, de tinereţe. Dar nu s-a întâmplat aşa, ba, mai mult, după câte o lună, două, în mintea lui începea să încolţească alt proiect. „Se spune că aventura este cel mai frumos şi sănătos drog care te cheamă, şi eu nu sunt ca Ulise, să-mi pun ceară în urechi ca să nu aud chemarea muzelor. Şi acum, când nu pot să spun că am trăit chinul vieţii, dar recunosc că a existat destul stres, numai la gândul că sunt alături de trei fete fără prea mare experienţă şi trebuia să-mi concentrez atenţia asupra întregii echipe, mi-am spus că trebuie să mă gândesc la lucruri mai paşnice. Ajuns acasă, deja mă gândesc la următoarea etapă, la Australia şi Oceania, la Vârful Carstensz Pyramid, în Papua Noua Guinee, peste un an sau doi să reuşesc acest lucru. Munţii rămân acolo şi aşteaptă”, a mai completat alpinistul.

De altfel, el recunoaşte că se bucură şi de sprijinul familiei, care a înţeles că, în cazul în care n-a plecat în astfel de expediţii o perioadă mai mare de timp, parcă n-a mai fost el. „Paradoxal, îmi place să spun că pe înălţimi plec să câştig o gură de oxigen. Este oxigenul meu, ce mă ţine în viaţă din acest punct de vedere. În fiecare dintre noi există mai multe fiinţe care trebuie hrănite. În mine, una dintre aceste fiinţe este cea a călătorului”, a concluzionat Coco Galescu, care a ţinut să mai completeze că şi această expediţie se va finaliza cu o expoziţie de fotografii şi imagini înregistrate pe Kilimanjaro.

Carmen SENCO