Caransebeş contra Caransebeş


Scorilo-Autocatatania II – CFR Era Club 2-1 (0-0)

Cele două formaţii caransebeşene care activează în Liga a IV-a la fotbal s-au întâlnit în derby-ul municipiului de pe Timiş şi Sebeş în cadrul etapei a VII-a, programată sâmbătă, 2 octombrie.

Seria ocaziilor de gol a fost deschisă de Neagu, în minutul 5, şutul bun al acestuia, de la 18 metri, fiind respins de portarul ,,oaspeţilor”, Băluţă, după care mingea recentrată de Ov. Bălan a fost degajată de fundaşii de la CFR. În minutul 12 a fost rândul lui Ristache să inaugureze seria atacurilor spre poarta celor de la Scorilo-Autocatania II, prin executarea unei lovituri libere de la 25 de metri, respinsă cu capul de fundaşii adverşi.

În minutul 22, în urma unei lovituri libere de la 30 de metri, executată de Bica, Fiat a reluat cu capul, din careu, puţin pe lângă vinclul porţii apărate de Socaci. În continuare, jocul s-a desfăşurat mai mult în treimea celor de la CFR Era Club, însă fazele cu adevărat periculoase au lipsit până în minutul 32, când Ristache, de la ,,oaspeţi”, scăpat pe stânga în careu, s-a complicat şi a fost deposedat în cele din urmă de fundaşii adverşi. Un minut mai târziu, mingea a ajuns la Fiat, care, de la 16 metri, din poziţie centrală, a şutat din cădere, cu pământul, însă Socaci a fost la post. În minutul 34, a fost rândul băieţilor antrenaţi de Dan Doran să rateze o ocazie bună de a înscrie prin Bona, care, la 10 metri de poartă, a trecut pe sub o centrare venită de pe partea dreaptă. Peste numai un minut, Lepa a luat un balon din propria jumătate de teren, a înşirat frumos doi adversari pe traseu, însă în final şi-a prelungit puţin mai mult mingea şi a fost blocat de Băluţă, care a ieşit curajos din poartă.

Aproape imediat, ,,gazdele” au beneficiat de o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral-stânga, executată de Feneş, însă portarul Băluţă a avut o intervenţie spectaculoasă şi totodată eficientă, împiedicând deschiderea scorului. Până la pauză, cele două formaţii şi-au împărţit ocaziile, în minutul 40 Ov. Bălan, scăpat pe stânga, şutând din careu, la colţul scurt, în plasa laterală, pentru ca în minutul 42 Vela, de la CFR Era Club, să tragă bine de la 22 de metri, surprinzându-l pe Socaci, însă mingea a ocolit poarta cu doar câţiva centimetri.

Partea a doua a meciului a început cu o ratare mare a celor de la Scorilo-Autocatania II, autor Neagu, care, în minutul 46, după o incursiune pe dreapta, a preferat să tragă la colţul scurt, în plasa laterală, în timp ce în careu aşteptau trei coechipieri bine poziţionaţi. Dezamăgirea ,,gazdelor” nu a ţinut însă decât un minut, pentru că, la următoarea fază de atac, Feneş a prins un şut frumos de la 16 metri, în colţul drept al porţii apărate de Băluţă, deschizând astfel scorul.

Băieţii lui Florin Ardelean au avut şi ei două ocazii, în minutul 50, atunci când voleul bun al lui Bica, de la 20 de metri, a fost prins de Socaci, şi în minutul 57, când voleul liftat al lui Velescu a poposit în braţele portarului ,,gazdelor”. Feneş era să mai înscrie o dată în minutul 61, când cornerul executat de el pe jos, la colţul scurt, a întâlnit bara. Ceferiştii s-au revanşat la ocazii prin Ristache, care în minutul 68 a prins un şut sănătos de la 20 de metri, la semiînălţime, însă Socaci a fost pe fază şi a apărat. Omologul său, Băluţă, s-a evidenţiat şi el în minutul 70, la torpila trimisă de Frenţ de la 25 de metri.

Golul doi al ,,gazdelor” a picat în minutul 80, când acelaşi Feneş a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, central, portarul Băluţă a fost derutat de jucătorii din faţa sa, a plonjat în dreapta, iar mingea a intrat, netulburată, în plasă. Cu un minut înainte de final, au trecut pe lângă majorarea scorului Frenţ şi Neagu, care au tras pe rând din careu, însă intervenţiile spectaculoase ale lui Băluţă au păstrat tabela neschimbată. Golul de onoare al ceferiştilor a fost înscris în minutele de prelungire, când nimeni nu se mai aştepta, de Bica, printr-un şut pe jos, din interiorul careului.

Scorilo-Autocatania II: Socaci, Arnăut, Ov. Bălan, Românu, Ştefănuţ, Ivanici. Şt. Bălan, Feneş, Bona, Lepa, Neagu; rezerve: Flori, Pădean, M. Bălan, Dovlete. Antrenor, Dan Doran.

CFR Era Club: Băluţă, Velescu, Ştefănigă, Nemeş, Cosma, Păulescu, Ristache, Bica, Vela, Fiat, Arjoc; rezerve: Vlad, D. Puşchiţă, Socaci, Manicea, Ardelean. Antrenor, Florin Ardelean.

Au mai jucat Frenţ, Geneţ şi Puşchiţă, respectiv Vulpeş şi Vornicu, la CFR Era Club.

A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat la cele două tuşe de Răzvan Nistoran şi George Chitucea.

Observatori: Ion Şirianu, Dumitru Ţigănele.

În etapa a VIII-a, programată miercuri, 6 octombrie, CS Scorilo-Autocatania II a stat. În etapa cu numărul IX, formaţia caransebeşeană va juca sâmbătă, 9 octombrie, pe teren propriu, cu AS Minerul Anina.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ