Cântar mobil pentru controlul autovehiculelor, la Caransebeş


Întrunit în şedinţă de lucru, Consiliul Local Caransebeş a aprobat achiziţionarea unui cântar mobil de control al greutăţii autovehiculelor. Investiţia preconizată se ridică la suma de 136.000 de lei. „Cântarul ar fi deosebit de util, pentru că, spre exemplu, dinspre Muntele Mic traversează oraşul, în direcţii diferite, maşini de mare tonaj, cu una sau două remorci. În acest caz, ar trebui amendate autovehiculele grele care depăşesc gabaritul şi circulă pe străzi înguste, de interior, încălcând indicatoarele de tonaj, banii urmând să fie folosiţi pentru refacerea covorului asfaltic, fie să circule în baza unei autorizaţii speciale, emise tot contracost”, a precizat primarul Ion Marcel Vela. Cântarul mobil de control al greutăţii autovehiculelor va fi achiziţionat în urma unei licitaţii. (C. Senco)