Internet gratuit în Centru, la Oţelu Roşu


Pentru anul în curs, noua administraţie a oraşului Oţelu Roşu vrea să demareze o investiţie prin care, în parcul din faţa Casei de Cultură, să introducă reţea de internet fără cablu, cu acces gratuit. Acest sistem de internet wireless este implementat în mai multe localităţi din judeţ, iar începând de anul acesta şi locuitorii din Oţelu Roşu se vor bucura de acces la internet pe băncile din zona centrală.

Administraţia locală a dorit ca până şi cei care nu dispun de internet acasă să se poată bucura gratuit de beneficiile acestui serviciu. „Pentru tinerii din oraş, m-am gândit să implementez un sistem wireless 4G la Casa de Cultură. Toţi cei care vor veni în parc vor putea accesa internetul gratuit. Consider că este şi un sprijin pentru cei care nu îşi permit o reţea de internet acasă”, a spus Luca Mălăiescu, primarul oraşului. Să mai spunem că, tot pentru noua generaţie din capitala Văii Bistrei, Luca Mălăiescu vrea să înfiinţeze şi un club al tinerilor. (B. Naum)