Investiții în educație și iluminat public la Ezeriș

La Ezeriș se derulează două noi investiții, respectiv în domeniul educației și iluminatului public stradal. Finanțarea derulării Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar – PNRAS se face în baza Contractului de Finanțare încheiat în data de 18 noiembrie, în beneficiul elevilor Școlii Gimnaziale „Aurel Peia” din Ezeriș, iar în data […]


La Constantin Daicoviciu, rețeaua de gaze naturale a pornit cu dreptul

Conducerea administrației locale a dat recent Ordinul de începere a lucrărilor la investiția de înființare a rețelei de gaze naturale în comuna Constantin Daicoviciu, prin intermediul căreia aproximativ 1.400 de gospodării din satele aparținătoare Căvăran, Prisaca, Zăgujeni, Maciova, Mâtnicu Mare și Peștere se vor bucura în viitorul apropiat de această […]


Acțiune de salvare de Ziua României, pe Muntele Mic

În prima zi din decembrie, chiar de Ziua României, salvatorii montani de pe Muntele Mic au intervenit pe una dintre pârtiile de schi pentru a acorda ajutor unui tânăr de 16 ani din Timișoara. Acesta a părăsit zona amenajată, lovindu-se grav în zona lombară, motiv pentru care a fost solicitată […]


1 Decembrie fără ceremonial militar la Caransebeș. Doar cu fasole cu cârnați

Duminică, 1 Decembrie, la 106 ani de la Marea Unire din 1918, s-a hotărât ca manifestările organizate de Ministerul Apărării Naționale cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României să aibă loc doar în garnizoanele din municipiile reședință de județ, așa că, la Caransebeș, Armata nu va participa la această acțiune. […]


Statuia Împărătesei Sisi prinde contur la Caransebeș

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a început, recent, colaborarea cu Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural Iași, în vederea restaurării statuii Împărătesei Sisi a Austriei, aflată în patrimoniul instituției caransebeșene de cultură. Conform declarațiilor managerului interimar Diana Țîrdea, există 126 de piese […]


Anunț public privind decizia etapei de încadrare

S.C. BENNING POWER ELECTRONICS ROM, titular al proiectului „CONSTRUIRE HALĂ INDUSTRIALĂ NR. 4”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Caraș-Severin în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului: fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „CONSTRUIRE HALĂ INDUSTRIALĂ NR. 4”, […]


Salvamontul declară deschise patrularea și pregătirile de iarnă în județ

Prin vocea lui Cornel Galescu, Salvamontul declară deschise patrularea și pregătirile de iarnă în Banatul de Munte. Schiul de tură este o activitate ce poate fi practicată cu succes pe traseele montane din Banat – Muntele Mic, Munții Țarcu sau Semenic. „Este cel mai bun și mai sănătos mod de […]


Aripioare și blănițe, în expoziție la Caransebeș

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie, Sala polivalentă din cartierul Pipirig va găzdui Expo Fauna Cărășană, o acțiune județeană care se desfășoară anual și este organizată de Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici de Rasă „Fauna Cărășană” Caraș-Severin. În cele trei zile, cei interesați pot să admire în Polivalenta caransebeșeană […]


Dumitru Rujan: „Dezvoltarea județului nostru depinde de implementarea unei strategii de susținere a antreprenorilor”

„Avem nevoie de o echipă puternică în Parlament, care să susțină interesele Caraș-Severinului, ale antreprenorilor români, pentru a construi un mediu de afaceri stabil și prosper. Dezvoltarea județului nostru depinde de implementarea unei strategii-suport pentru antreprenori. Partidul Național Liberal recunoaște rolul esențial al acestora pentru economie și vine, ca întotdeauna, […]