Înfrângere… galbenă a caransebeşenilor, la Timişoara


poli caransebes
ACS Poli Timişoara – FC Caransebeş 2-1 (0-0)
În etapa cu numărul 4 a Ligii a II-a, de vineri, 19 septembrie, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” s-a disputat în avans, în nocturnă, partida dintre ACS Poli Timişoara şi FC Caransebeş, începerea meciului fiind precedată de un moment de reculegere ţinut în memoria lui Călin Zanc, fost jucător la echipa de pe Bega.
Chiar dacă în tribunele arenei s-au aflat 40 de gugulani care şi-au încurajat frenetic favoriţii, gazdele au fost cele care au dominat debutul de meci. Astfel, în minutul 3, Henrique, aflat în interiorul careului de 16 metri gugulan, în poziţie centrală, a şutat plasat spre vinclu, însă Coca a reuşit să scoată, cu un reflex, în corner. În minutul 8, Bărbuţ a centrat periculos la colţul scurt, de la limita careului de 16 metri, portarul caransebeşean reuşind să respingă în corner de lângă bară.
Cel care a deschis ceea ce până la final s-a dovedit a fi o sarabandă a cartonaşelor galbene a fost Artean, de la oaspeţi, avertizat în minutul 12 pentru un fault la mijlocul terenului.
În minutul 13, timişorenii şi-au mai creat o fază periculoasă, după cornerul de pe dreapta executat de Eduardo şi reluat cu capul de Cânu, din 6 metri, însă Coca a fost la post şi a reuşit să respingă.
Următorul cartonaş galben arătat de „centralul” Marian Barbu i-a fost adresat lui Neagu, de la gazde, care în minutul 20 a avut o intervenţie dură asupra lui Săulescu. Caransebeşenii au trecut în avantaj la acest capitol în minutul următor, când Buşu a văzut galben după o intrare similară asupra lui Popescu.
Portarul caransebeşean Coca a mai avut o intervenţie bună în minutul 33, când Belu a şutat după o acţiune personală, mingea deviată uşor de un fundaş caransebeşean fiind reţinută de goal-keeper-ul oaspeţilor.
Până la pauză, Marian Barbu a mai arătat două cartonaşe galbene, lui Scutaru, în minutul 35, şi lui Lazăr, în minutul 45, după un fault dur comis asupra lui Precup.
Nici n-a început bine a doua repriză, că „centralul” Barbu l-a şi avertizat, scurt, pe Cânu. Aflaţi în atac, în minutul 55, timişorenii au construit o fază pe partea stângă, de unde Eduardo a centrat la semiînălţime, în careul gugulan, în încercarea de a respinge balonul Goşa a comis henţ, pentru care, fireşte, a văzut şi el cartonşul galben, însă penalty-ul a fost ratat de Lazăr, care a şutat mult peste poarta lui Coca.
Din păcate pentru oaspeţi, în minutul 58 şi ei au avut o fază de atac, însă Săulescu, care scăpase singur cu portarul Pap, a fost oprit din acţiune pe motiv de ofsaid.
Scorul a fost deschis în minutul 71, de Belu, care a transformat cel de al doilea penalty obţinut de gazde după faultul comis în suprafaţa de pedeapsă de Suru, asupra lui Poparadu.
Şi cum demult nimeni nu mai văzuse un cartonaş galben, în minutul 75 Bărbuţ a făcut repede rost de unul. Timişorenii au mai avut o fază periculoasă în minutul 78, atunci când Henrique a scăpat pe partea dreaptă, însă şutul său din unghi s-a oprit în plasa laterală a porţii caransebeşene.
Gugulanii au egalat în minutul 85, după o incursiune pe dreapta a lui Săulescu, care a centrat, portarul Pap a respins în lateral până la acelaşi Săulescu, care, aflat în careu, a întors un fundaş advers şi, de la 8 metri, a trimis în plasa porţii timişorene.
Răspunsul gazdelor a fost fulgerător, un minut mai târziu Bărbuţ centrând de pe dreapta, în faţa porţii, de unde Nanu a reluat nestingherit în plasă.
În minutul 87, Goşa şi-a încercat şi el tirul, trimiţând un şut de la distanţă, însă portarul timişorean Pap a reţinut. După doar două minute, gugulanii au mai avut o lovitură liberă, în urma căreia au cerut henţ în careul timişorean, faza concretizându-se cu un meleu în spatele liniei de fund şi cu încă două cartonaşe galbene, câte unul de fiecare parte, arătate lui Manea şi lui Belu.
Şi pentru ca totul să se încheie în aceeaşi nunaţă de galben, în minutul 90 Marian Barbu i-a mai arătat un ultim avertisment lui Nanu, după o intrare criminală asupra lui Manea.
ACS Poli Timişoara: Pap, Cânu, Scutaru, Belu, Neagu, Ov. Popescu, Lazăr (min. 62, Poparadu), Keita (80, Trandu), Henrique, Eduardo (69, Nanu), Bărbuţ; rezerve: Smaranda, Bocşan, Szekely, Stavrich. Antrenor, Dan Alexa.
FC Caransebeş: Coca, Manea, Dicu (78, Centea), Ganea (70, Suru), Poiană (57, Lupu), Goşa, Artean, Precup, Buşu, Săulescu, Himcinschi; rezerve: Bujor, Muscă, Barbu, Gafiţa. Antrenor, Sorin Bălu.
A arbitrat la centru Marian Barbu, din Făgăraş, asistat la cele două linii de Casian Băla şi Alina Mihoc, din Arad.
Observatori: Dan Monea (Aiud) şi Mircea Sârbu (Hunedoara).
Sorin ROGOZ
Marian CĂRĂVAN
Foto: Banat Sport