La Praznicul Înălțării Domnului, joi, 29 mai, un grup de enoriași din Parohia Teregova, împreună cu preotul paroh Simion Bica, preotul prof. Ioan Smultea și o parte din membrii Grupului catehetic „Sf. Dimitrie” al copiilor și tinerilor din Teregova, cu drapele tricolore fluturând, și-au îndreptat pașii spre Crucea-monument de pe Dealul Domașnei. Aici, în fiecare an, Episcopia Caransebeșului organizează un eveniment special pentru a duce mai departe o moștenire prețioasă, memoria eroilor noștri, a celor care au luptat pentru libertate, atât pe câmpurile de bătălie, cât și în temnițele regimului comunist.
La invitația organizatorilor evenimentului, copiii din Teregova, sub îndrumarea profesoarei Gabriela Violeta Bica de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie”, au pregătit un moment artistic profund emoționant. Mai întâi, elevele Cristiana Damian, Anca Orbulescu, Alesia Lăzărescu, Ioneta Beșeriu, Ioana Smultea și Patricia Bărbosu au recitat un buchet de versuri patriotice din lirica națională. Apoi, Ana Berzescu, Patricia Paulescu, Ionela Pervulescu și Lia Berzescu au dat glas versurilor culese direct de la foștii deținuți politici, unii chiar bunici sau strabunici ai lor. Aceste poezii, izvorâte din adâncul închisorilor, sunt astăzi nu doar mărturii, ci și un strigăt puternic peste timp, pentru dreptate și adevăr.
Momentul special al acestei comemorări a fost prezentarea scenetei „Chemarea libertății”, inspirată din evenimentele istorice care au marcat începutul luptei anticomuniste în Banatul de Munte, chiar în satele de la poalele Munților Semenic, precum Teregova și Domașnea. Personalități locale, care au rămas în memoria colectivă ca lideri ai luptei anticomuniste, precum notarul Gheorghe Ionescu, avocatul Spiru Blănaru, comandorul Petru Domășneanu sau colnelul Ion Uță, interpretate exemplar de elevii Ioan Sebastian Sereș, Traian Cojocariu, Ioan Copăceanu, Alin Raiescu, au deschis porțile trecutului prin discursurile lor pline de semnificații istorice. Apoi, printr-un joc de rol, Vasile Ionașcu, Ianis Grozăvescu, Dario Ghimboașă, George Borchescu, Petru Alin Raiescu, Petru Vela, Adrian Ghimboașă și Petru Alin Cojocaru au repus în evidență jurământul de credință rostit la formarea organizației de luptă anticomunistă de la Teregova, dar și momentul-cheie al începutului luptei de rezistență din zona Teregova – Domașnea – Verendin, în anul 1949: „Jur pe Atotputernicul Dumnezeu/ Și pe fericirea familiei mele/ Că nu voi trăda secretele organizației/ Și chiar cu prețul vieții/ Voi lupta împotriva comunismului/ Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Programul artistic comemorativ al elevilor de la Teregova s-a încheiat cu un moment de reculegere în amintirea tuturor eroilor neamului. Apoi, toți au urmărit cu emoție ceremonialul depunerii de coroane și defilarea detașamentelor militare prezente la eveniment.
Prof. dr. Gabriela Violeta BICA