„Ciobănaşul”, la 45 de ani


Zilele trecute, o delegaţie din Kainbach, Austria, localitate înfrăţită cu comuna Băuţar din 1990, a efectuat o vizită de prietenie pe meleagurile noastre. Cu acest prilej, au fost evocate momente din cei 25 de ani de colaborare fructuoasă dintre cele două comunităţi.

Vizita din acest an a fost dublată de un eveniment cultural important pentru locuitorii comunei Băuţar – aniversarea a 45 de ani de la înfiinţarea Ansamblului de datini şi obiceiuri “Ciobănaşul” , al Căminului Cultural Băuţar.

Sâmbătă, 2 mai, la Casa Culturală „Ciobănaşul” din Băuţarul de Jos, a avut loc lansarea volumului ,,Ansamblul de datini şi obiceiuri «Ciobănaşul», al Căminului Cultural Băuţar – file de istorie”, prilejuit de sărbătorirea a 45 de ani de la înfiinţarea Ansamblului, autor fiind instructor-prof. Avram Boţa, cel ce a înfiinţat şi condus această formaţie artistică.

În deschidere, a luat cuvântul Romulus Barbescu, primarul comunei Băuţar, care a vorbit despre cei 45 de ani de ani activitate a Ansamblului, precum şi despre autor.

Prof. univ. dr. Dumitru Jompan a făcut o prezentare a volumului, iar prof. Avram Boţa, într-un discurs emoţionant, a evocat unele momente mai puţin cunoscute din trecutul Ansamblului.

Au mai luat cuvântul conf. univ. dr. Marcu Mihail Deleanu, prof. Gheorghe Ţunea – directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Mariana Dănescu – director al Şcolii populare de artă şi meserii „Ion Românu” din Reşiţa, prof. Tudor Deaconu – directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, Titus Crisciu – jurnalist, şi prof. Ioan Răduţă.

La acest eveniment au fost invitaţi să participe toţi membrii Ansamblului care au activat de-a lungul anilor, de la înfiinţare şi până în prezent. S-a ţinut un moment de reculegere în memoria membrilor „Ciobănaşului” care, acum, nu se mai află printre noi, după care a urmat prezentarea unui film-document despre Ansamblul din perioada ,,generaţiei de aur”.

Tot sâmbătă a fost prezentat un program susţinut de câţiva dintre membrii ,,generaţiei de aur” a Ansamblului ,,Ciobănaşul”, apoi două suite de dansuri interpretate de ,,Junii Ciobănaşului” (elevii reuniţi ai Şcolilor Gimnaziale din Bucova şi Băuţar), o suită de dansuri a ,,Bobocilor Ciobănaşului” (copiii de la Grădiniţele cu program normal din comuna Băuţar, precum şi elevii din clasa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale din localitate). Momentele instrumentale au fost susţinute de Dănuţ Bogdan, Preda Zamfir şi Simion Table, iar cele vocale de Daniel Stăncioni, Ion Bosoioc şi Mădălina Mârza. Prezentatorul manifestării a fost Dan Liuţ, realizator de emisiuni la Banat TV. A urmat apoi un moment dedicat oaspeţilor din Austria, susţinut de un grup de elevi reuniţi de la Şcolile Gimnaziale din Băuţar şi Bucova.

La final, a fost acordat titlul de ,,Cetăţean de Onoare al comunei Băuţar” instructorului Avram Boţa, precum şi Diplome de participare şi plachete membrilor delegaţiei comunei Kainbach, lui Miu-Nicolae Ciobanu, prefectul judeţului Caraş-Severin, lui Sebastian Purec, subprefectul judeţului, Ervin Luci, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat – Timişoara, scms. David Lucian-Ion, şeful Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu, lui Ion Peia, primarul comunei Obreja, conf. univ. dr. Marcu Mihail Deleanu, prof. Gheorghe Ţunea, Marianei Dănescu, prof. Tudor Deaconu, prof. univ. dr. Dumitru Jompan, ing. Nicolae Preda, poet din Marga, precum şi membrilor Ansamblului aniversat.

Ansamblul de datini şi obiceiuri „Ciobănaşul” a luat fiinţă în anul 1970, ca formaţie de dansuri, având în componenţă un grup de tineri atraşi de frumuseţea dansului popular. Cu sprijinul unor bătrâni din sat, cunoscători ai tradiţiilor locale, a fost pus în scenă un obicei vechi – „Măsuratul oilor”. În felul acesta, s-au pus bazele unui ansamblu intitulat sugestiv „Ciobănaşul”. Având în vedere că principala preocupare a acestui ansamblu a fost punerea în scenă a datinilor şi obiceiurilor din zonă, fără a neglija însă cântecul şi dansul popular, el a devenit ansamblu de datini şi obiceiuri.

La Festivalul de folclor de la Strunga (judeţul Iaşi) în 1973, la prima sa participare în afara judeţului, ansamblul a avut o prestaţie remarcabilă. Pe plan naţional, Ansamblul de datini şi obiceiuri „Ciobănaşul” a fost prezent la toate ediţiile Festivalului Naţional „Cântarea României”, obţinând titlul de laureat la majoritatea participărilor.

Ansamblul a mai fost prezent şi la o serie de festivaluri interjudeţene şi internaţionale organizate în ţara noastră – Curtea de Argeş (1976), obţinând Premiul special al Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice, Festivalul internaţional „Hercules” (1980-1981-1983), Festivalul interjudeţean de folclor „Cântecele Munţilor” – Sibiu (1982), Festivalul interjudeţean de folclor „Cântecele Oltului” – Râmnicu Vâlcea (1987), Festivalul colindelor laice – Petroşani (1981), Festivalul dansului bătrânesc – Târgu Mureş (1978), Festivalul internaţional de folclor de la Tecuci (1995) – premiul I.

Pe plan internaţional, Ansamblul de datini şi obiceiuri „Ciobănaşul” a obţinut succese deosebite la Festivalul internaţional de folclor de la Zakopane, Polonia (1974), unde a câştigat premiul II – Toporaşul de argint, precum şi la Festivalul internaţional de folclor de la Gorizia, Italia (1979), unde a obţinut medalia de aur. De asemenea, a participat în 1984 şi 1990 la Festivalul internaţional de folclor de la Pavullo – Italia, în Republica Moldova (1991), şi la Festivalul internaţional de folclor de la Graz, Austria (1996).

Dragostea de cântec şi de comuna natală o aduce pe Ileana Maciovan, solistă emerită, în Ansamblul ,,Ciobănaşul”, cu care a înregistrat numeroase succese, dintre care menţionăm doar că a fost distinsă cu premiul I – medalia de aur, la Castello di Gorizzia (Italia), în 1979. Fiind de loc dintr-o zonă de interferenţă dintre Banat şi Ardeal, o parte din cântecele sale, ca linie melodică, erau apropiate de cele ardeleneşti, fapt care a ajutat-o, într-un fel, să se bucure de succes şi în această parte de ţară.

Fondator şi mentor al Ansamblului a fost instructor-profesor Avram Boţa, în prezent „Ciobănaşul” fiind condus de profesoarele Ramona Bogdan şi Victoria Vînaga, instructor – Ionuţ Pascotă. Ansamblul actual este format în exclusivitate din elevi. Actualii membrii duc mai departe tradiţiile şi obiceiurile locale transmise din generaţie în generaţie, cum ar fi ,,Măsuratul oilor”, ,,Nunta” sau ,,Vergelatul”.

Ansamblul a participat la numeroase festivaluri organizate în judeţ şi în ţară, dintre care amintim: în anul 2010, la ediţia I a Festivalului de folclor „Tradiţii Belinţene” de la Belinţ şi la Festivalul Internaţional de Folclor Hercules – Băile Herculane, ediţia a XL-a, în anul 2011 la ediţia a III-a a Festivalului „Văii Pogănişului” – Brebu şi Festivalul folcloric Afilon Latcu şi Ioan Muntean de la Glimboca şi Oţelu Roşu între 2011 şi 2014, ,,Sărbătorile-n Banat” – Buziaş 2013, ,,Alaiul Primăverii” – Reşiţa între 2013 şi 2015. A obţinut premiul II la prima ediţie a Festivalului ,,Gugulan cu car cu mere” – Caransebeş, şi premiul I, în anul următor, la ediţia a II-a a aceluiaşi festival. În 2013, la prima ediţie a Festivalului de folclor „Ciobănaşul”, la secţiunea ,,Tradiţii şi obiceiuri”, ansamblul cu acelaşi nume a ocupat locul I, cu obiceiul ,,Măsuratul oilor”, iar la ediţia a II-a, din 2014, tot primul loc, cu obiceiul ,,Nunta”.

În 2012, Ansamblul, compus din elevi şi tineri, a fost invitat de către primarul comunei Kainbach şi de Peter Stanzenberger, responsabilul Comitetului din Kainbach pentru relaţia cu comuna Băuţar, să participe la o vizită de prietenie în localitatea austriacă, elevii români prezentând un program artistic, întreaga delegaţie bucurându-se de aprecierea şi ospitalitatea gazdelor.

Tot în acel an, membrii Ansamblului au fost filmaţi cu un vechi obicei păstrat în această comunitate. ,,Măsuratul oilor” a fost realizat de copiii şi tinerii reuniţi din Băuţar şi Bucova, într-un cadru natural, cu scopul de a face cunoscut faptul că aici se păstrează obiceiurile, iar aceşti copii sunt dornici să le ducă mai departe. Ideea realizării acestui videoclip a venit din partea dr. ing. Emil Mateiaş, un cineast amator, un împătimit, de peste 50 de ani, al acestor meleaguri, mare iubitor al portului popular şi graiului autentic de pe Valea Bistrei.

Mai trebuie spus că acum este pentru prima dată când Ansamblul are o formaţie completă de instrumentişti. Astfel, Ansamblul cuprinde într-o formulă completă interpreţi instrumentali, vocali şi dansatori.

Trebuie remarcate, de asemenea, eforturile cadrelor didactice de la Şcolile Gimnaziale din comună, care, prin munca lor la catedră de-a lungul anilor, s-au preocupat de transpunerea în scenă, cu elevii, la diverse participări în judeţ şi în ţară, a tradiţiilor locale şi care au reprezentat, de fapt, ,,pepiniera” viitorilor membri ai Ansamblului, care, până în 1996, era format doar din adulţi.

De asemenea, un sprijin important în promovarea folclorului şi tradiţiilor autentice ale acestei frumoase zone de pe Valea Bistrei, precum şi în organizarea acestui moment festiv, l-au avut şi reprezentanţii autorităţilor locale – primarul Romulus Barbescu, viceprimarul Daniel-Ion Bîrsilă, instituţional fiind implicate şi Primăria şi Consiliului Local, cu toţii meritând toate felicitările pentru modul în care şi-au dus la bun sfârşit sarcinile.

Tuturor le dorim succes în activitate şi să ducă mai departe, cu pasiune şi dragoste faţă de folclor, frumoasele noastre tradiţii şi obiceiuri!

Romulus FRÎNCU