Compania de inginerie și tehnologie Simtel a semnat recent un contract EPC (Inginerie, Achiziții și Construcții), în valoare de 168,9 milioane de lei fără TVA, cu Energy Capital Group SRL, deținută de MOGAN Bucharest SRL, parte a Güriş Holding, unul dintre cele mai importante grupuri din Turcia care activează în sectoarele industrial, de construcții și energie, a anunțat Economedia.ro.
Contractul semnat de Simtel prevede furnizarea unui sistem de stocare a energiei în baterii, precum și proiectarea, construirea, instalarea, punerea în funcțiune, finalizarea și testarea instalației. Proiectul va fi implementat în satul Iaz, comuna Obreja.
Durata de execuție a contractului este de nouă luni, iar instalația va avea o putere maximă de 98,61 MW și o capacitate de stocare de maximum 196,40 MWh, se arată într-un raport publicat la Bursa de Valori București.
Dimensiunea instalației este semnificativă, având în vedere că, potrivit celor mai recente date publicate de Transelectrica, în prezent capacitatea totală de stocare a energiei în baterii din România este de 398,8 MWh. De asemenea, cel mai mare proiect de stocare realizat până acum are o capacitate maximă de 72 MWh, a informat Simtel.
„Investiția realizată de Energy Capital Group beneficiază de sprijinul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin pilonul dedicat tranziției verzi. Compania a obținut o finanțare în valoare de peste 50 de milioane de lei pentru implementarea acestui proiect de stocare a energiei în baterii”, mai notează Economedia.ro.
Sonia BERGER