Home » Sfântul Nicolae a adus Caransebeşului 91 de cetăţeni
Sfântul Nicolae a adus Caransebeşului 91 de cetăţeni
Această intrare a fost publicată în Social la de admin
Încă 91 de tineri caransebeşeni care au împlinit vârsta majoratului au primit diploma şi certificatul care atestă că în ultimul trimestru al anului au devenit cetăţeni cu drepturi şi obligaţii depline ai municipiului, ai României şi ai Uniunii Europene. Festivitatea de decernare a titlurilor a avut loc în cadru festiv, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. La eveniment a participat, pe lângă tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, întreg executivul Primăriei Caransebeş. Amintindu-le că adulţii din sală n-au avut ocazia să fie astfel gratulaţi şi apreciaţi atunci când au împlinit 18 ani, primarul Marcel Vela le-a spus tinerilor că data naşterii, deşi importantă pe tot parcursul vieţii, are o semnificaţie aparte atunci când sărbătoreşte împlinirea unui prag – acela al majoratului. „Deveniţi cetăţeni cu responsabilităţi, cu obligaţii, dar şi beneficiarii drepturilor unui adult, al unui cetăţean al României şi al Uniunii Europene. Vă aflaţi în preajma terminării liceului şi în ipostaza de a vă alege viitorul. Vă aflaţi în situaţia de a duce mai departe numele părinţilor şi al bunicilor, de a face lucruri care să-i bucure şi să-i onoreze, chiar dacă veţi fi trataţi la fel, ca şi copii sau nepoţi ai lor. Depinde de visele pe care le aveţi, acum puteţi hotărî ce veţi face cu viaţa voastră. Eu vă îndemn să aveţi curaj şi să vă urmaţi visul, pentru că el se va realiza. Puteţi fi viitorii dascăli din Caransebeş, viitorii ingineri, viitorii medici, primari, consilieri locali, oameni de ştiinţă, deputaţi sau senatori, meseriaşi foarte buni, oameni căutaţi şi apreciaţi şi necesari societăţii. Toţi veţi fi la fel de utili şi necesari celor din jurul vostru. De alegera voastră depinde plăcerea cu care veţi colinda drumul vieţii. Important e să faceţi totul cu pasiune şi plăcere Să fiţi generaţia care va face cinste municipiului nostru, la fel ca şi caransebeşenii recunoscuţi de-a lungul timpului la nivel naţional şi internaţional. Vă doresc sănătate, fericire şi ca pe drumul vieţii să aveţi parte numai de bucurii, iar Dumnezeu să vă lumineze calea!”, a mai adăugat primarul.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.