Această intrare a fost publicată în Social la de admin (actualizat acum 4159 zile)
Spre bucuria copiilor, Patinoarul artificial din Parcul Ioan Drăgălina a fost reinstalat. Este al şaselea an consecutiv când, la Caransebeş, în perioada iernii, pasionaţii de patinaj îşi pot găsi un loc potrivit pentru recreere şi mişcare. „Cu toate greutăţile financiare pe care le întâmpinăm, am găsit, împreună cu Serviciul Public „Piaţa Gugulanilor”, care va administra patinoarul, soluţia cea mai potrivită pentru ca, şi în acest an, acesta să funcţioneze. Mai mult, am găsit înţelegere şi în cadrul Consiliului Local, ca să păstrăm aceleaşi tarife practicate încă din primul an, respectiv 5 lei pentru închirierea patinelor, chiar dacă deja mulţi dintre pasionaţi deţin câte o pereche proprie. De asemenea, am păstrat taxa de 5 lei pentru plata intervalului petrecut pe gheaţă, dar am stabilit ca, în continuare, grupurile de elevi organizate să beneficieze, în anumite intervale orare, de gratuitate”, ne-a declarat primarul Marcel Vela cu ocazia inaugurării patinoarului.
Pentru a atrage un număr cât mai mare de persoane spre acest sport de iarnă, tarifele practicate la Caransebeş sunt cele mai mici dintre cele practicate, în restul oraşelor, iar parcul a fost împodobit cu instalaţii care creează un cadru feeric. Dovadă a faptului că amenajarea de la Caransebeş este una atractivă, e faptul că aici vin să se bucure de frumuseţea iernii tineri nu numai din zona limitrofă municipiului, ba chiar de la Reşiţa şi din localităţile apropiate.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.