Această intrare a fost publicată în Social la de admin (actualizat acum 4880 zile)
Ca în fiecare an, în perioada de pregătire duhovnicească întru întâmpinarea Praznicului Naşterii Domnului, urmând învăţătura ortodoxă, în Parohia Română Teregova, Protopopiatul Caransebeş, duminică, 12 decembrie, credincioşii au participat la Sf. Taină a Maslului, oficiată, după tradiţie, de şapte preoţi: Simion Bica şi Ioan Smultea din Parohia Teregova, Cristian Vulpeş din Parohia Armeniş, Ianăş Humiţa din Parohia Rusca-Teregova, Horia Stoichescu din Parohia Verendin, Pau Pervulescu din Parohia Luncaviţa, Nicolae Lupulescu din Parohia Sadova Veche. După rânduiala bisericească, preoţii au rostit rugăciunea de sfinţire a untdelemnului şi binecuvântarea făinii, apoi au fost citite cele şapte periscope apostolice şi evanghelice, urmate de ungerea de şapte ori a fiecărui credincios cu untdelemn sfinţit, rostindu-se rugăciunea: „Părinte sfinte, Doctorul sufletelor şi al trupurilor… tămăduieşte şi pe robul Tău de nepuţinta trupească şi sufletească ce l-a cuprins…”. Cuvântul de învăţătură creştină, menit să-i familiarizeze şi să-i apropie pe oameni de cele dumnezeieşti, a fost rostit cu această ocazie de părintele Ianăş Humiţa.
Cunoscută ca „Taina vindecării”, maslul este o rugăciune în comuniune, al cărei rost îl aflăm din scrierile sfinte, în care se spune: ,,De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). De aceea, parohienii, şi nu numai, veniţi în număr mare la această slujbă specială, săvârşită doar pentru cei vii, prin rugăciunile înălţate către Dumnezeu au căutat să-şi regăsească echilibrul interior şi armonia sufletească, pentru ei înşişi şi pentru cei dragi. Astfel, au plecat din Sfânta biserică încredinţaţi că prin puterea Sfântului Duh ungerea cu ulei sfinţit le tămăduieşte trupul şi sufletul, pregătindu-se cum se cuvine pentru primirea evenimentului de bucurie nemărginită a creştinătăţii: Naşterea Mântuitorului Iisus.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.