Un nume de referinţă în publicistica bănăţeană
Nicolae Ioan Pârvu (II)
În 1966 şi-a unit destinul cu cel al Măriei Barlan, din localitatea Preja, comuna Balta, judeţul Mehedinţi, şi au o fiică, născută în 1970 – Luminiţa-Lăcrimioara, care a fost mereu bucuria lor. Luminiţa, împreună cu soţul ei, Caius, sunt stabiliţi în Canada, la Toronto.
Paralel cu munca la ziar, în anul 1977, a fost ales preşedinte al Sindicatului Presei din Timişoara, funcţie ce l-a propulsat, fiind un exemplu şi în acest domeniu. În anul 1979 a fost promovat ca secretar general de redacţie la Studioul Teritorial de Radioteleviziune din Timişoara, unde a lucrat sub îndrumarea directorului Nicolae Oprean şi a redactorului-şef adjunct Ioan Ieran. Aici s-a remarcat prin spiritul său cinstit, obiectiv, sincer, colegial. Şi-a adus personal contribuţia la realizarea unei investiţii, noul studiou de emisie de pe strada Cluj, nr. 24, Timişoara. La închiderea temporară a studioului, în 1985, a fost transferat la Comitetul Judeţean de Cultură Timiş, condus de prof. Alexandra Corneanu (preşedinte) şi prof. Alexandru Mangu (vicepreşedinte). În această funcţie s-a remarcat prin ajutorul acordat instituţiilor de cultură din teritoriu, din judeţ, prin modul original de a rezolva problemele grele ale autofinanţării. Datorită acestor calităţi, a fost numit în funcţia de director la Filarmonica de Stat ,,Banatul” din Timişoara, pe care a condus-o între anii 1987-1988.
Revoluţia Română din Decembrie 1989 l-a găsit, încă din primele momente, de la 22 decembrie 1989, la postul de Radio Timişoara, pentru care avea o afecţiune deosebită. Din primele ore ,,a ieşit în eter”, îndemnând populaţia la calm, la reluarea activităţii economice şi sociale. Noua conducere a postului, în frunte cu Ilie Dobrici (director), Bogdan Herzog (redactor-şef adjunct) şi Marcela Păcurariu (secretar general de redacţie), l-a încadrat pe Nicolae Ioan Pârvu în echipa nou formată, unde, împreună cu colegii de redacţie şi din departamentul tehnic, condus de ing. Ion Olaru, a reuşit câteva performanţe radiofonice absolute, mai ales în ceea ce priveşte transmisiunile în direct. Nicolae Pârvu a fost prezent, cu microfonul, la manifestările de la Alba Iulia, Ţebea, Muntele Găina, de unde a relatat evenimentele respective.
Un moment cu totul deosebit şi totodată riscant l-a constituit emisiunea realizată în Mina Anina, la o adâncime de 1.200 m, emisiune unică în lume, în ceea ce priveşte adâncimea. I-au fost alături redactorii Teodora Idvoreanu şi Aurelian Teculescu, tehnicianul Eugen Alupului, Ioan Romoşanu şi şoferul Octavian Baisan.
În anul 1997 s-a pensionat de la Radio Timişoara, dar a continuat să colaboreze cu acesta. În calitate de publicist, a coordonat revistele „Vremea”, ca director general, şi ,,Anotimpuri”, ca redactor-şef adjunct, alături de Cezar Ioana (redactor-şef). A publicat numeroase lucrări de memoralistică, începând cu anul 1994 şi până în 2002, la diferite edituri, ca Mirton, Helicon, Augusta.
Împreună cu prietenul şi concetăţeanul său, prof. Cornel Hamat, a coordonat reeditarea volumului „Monografia oraşului Caransebeş”, apărut la Editura Mirton, Timişoara, în 2001, lucrare istorică şi ştiinţifică de referinţă pentru trecutul Banatului şi al oraşului în care s-a născut, Caransebeş. Fiind întrebat de Sorin V. Moldovan, să numească cinci titani ai presei bănăţene, din toate timpurile, Nicolae Pârvu, fără să clipească, a răspuns: Pavel Popa, Ion Maricoiu, Dumitru Mărgineanu, Timotei Jurjică, Margareta Bogdan. În anul 2003, pentru meritele importante ale publicistului şi scriitorului Nicolae Pârvu, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, i-a conferit, prin Decret prezidenţial Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler.
Despre Nicolae Ioan Pârvu putem spune că munca i-a încununat viaţa, că prin muncă s-a cunoscut pe sine şi s-a apropiat de semenii săi, prin muncă şi-a împlinit visul şi s-a ridicat prin vremuri deasupra lor, înscriindu-şi numele în cartea timpului. Prietenul nostru cu nume emblematic pentru presa vorbită din Banat şi fost redactor şi crainic de Radio Timişoara, s-a despărţit de noi în 11 noiembrie 2003, plecând în lumea celor drepţi, dar, spre regretul tuturor celor care l-am cunoscut şi i-am fost aproape, a fost înmormântat în satul Doamnei Maria (la Preja), unde noi nu avem posibilitatea să-i aşezăm o floare la cruce. Alta ar fi fost situaţia el era înmormântat la Caransebeş sau Timişoara, dar, poate, în viitor… (Va urma )