Începând de sâmbătă, 1 decembrie, Primăria Caransebeş a lansat o nouă aplicație pentru smartphone, prin care localnicii pot semnala mai rapid problemele din municipiu. Aceasta este una interactivă, astfel încât administraţia locală să poată interacţiona mai bine cu cetăţenii municipiului care deţin telefoane mobile, dar ea se poate accesa şi de pe calculator. „Este o aplicaţie complexă, în care sunt incluse toate tipurile de sesizări, pe categorii – Poliţie Locală, Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, Urbanism, ori aspectul peisagistic, cam tot ceea ce ţine de viaţa unui oraş. În plus, în cazul acestei aplicaţii, cel care se autentifică, iar asta se poate face în două moduri, fie cu emailul, fie cu Facebook-ul, deci nu va fi o aplicaţie pe care pot să intre anonimi, chiar dacă Facebook-ul are o portiţă aici, aşadar cel care se autentifică şi face sesizarea are posibilitatea de a şi indica în timp real locul pe hartă în care există problema respectivă, astfel încât receptorul, adică funcţionarii din Primărie, sau chiar primarul pot să vadă exact unde există acea problemă. Aplicaţia nu costă nimic, ea face parte din contractul pe care noi îl avem cu operatorul de telefonie mobilă, fiind un bonus la acest contract”, a declarat primarul municipiului, Felix Borcean.
Edilul a adăugat că aplicaţia poate fi descărcată şi de pe platforma Android şi de pe Apple – Sesizări Caransebeş – şi se alătură aplicaţiei turistice destinate mai mult cetăţenilor care vizitează municipiul, aceasta adresându-se în mod direct caransebeşenilor. Fiecare serviciu vizat inclus în această aplicaţie va avea un link direct, astfel că sesizările vor fi distribuite foarte exact. Cei care sesizează o problemă vor primi notificare de tip push când sesizarea este rezolvată (trebuie să permită aplicației să trimită acest tip de notificări, în setările telefonului), primesc email de informare atunci când sesizarea este transmisă, alocată sau rezolvată (adresa de email este cea folosită la autentificare) sau în aplicație, în ecranul „Sesizări trimise”, pot vedea toate sesizările trimise de ei, precum și statusul acestora.
„Această aplicaţie este deja funcţională în Constanţa şi Giurgiu, cei care au implementat-o făcând şi o demonstraţie, arătându-ne rapoartele săptămânale şi lunare de la primăriile celor două oraşe”, a mai spus Felix Borcean. (B. Naum)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.