Un virtuoz al acordeonului
Marcel Todor (II)
Aş dori să scriu câteva fraze despre cea care i-a devenit soţie lui Marcel Todor, mamă a fetelor şi apoi bunică, şi ea o perioadă solistă la Orchestra ,,Doina Banatului”din Caransebeş, Anica Adam-Todor, născută la 26 mai 1940, în comuna Petrilova, judeţul Caraş-Severin. După absolvirea Liceului şi a Şcolii Populare de Artă din Oraviţa, prin anul 1958 s-a dedicat cu adevărat cântecului, începându-şi cariera artistică la Casa de Cultură din Oraviţa, unde a fost metodistă. A dat spectacole pe scena celui mai vechi teatru din ţară – cel din Oraviţa –, avându-i dirijori pe Adam Măran şi George Craiu, dirijori pe care i-a avut şi subsemnatul la Ansamblul ,,Semenicul”. Graţie talentului înnăscut şi a vocii sale plăcute, Anica Todor a participat cu mult succes la diferite concursuri, care s-au bucurat de ecouri în decursul anilor. A început cu cel de-al IV-lea Festival al cântecului popular, care s-a desfăşurat în două etape: la Festivalul cântecului şi portului popular de pe Valea Prahovei şi de pe Litoral (1964-1965). A urmat locul I pe ţară cu spectacolul ,,Poemul Soarelui”, la Bucureşti, în 1966.
Revenind la Marcel, aş spune că are amintiri de neuitat, ce-l leagă de o serie de dirijori şi orchestre, printre care aş aminti pe Nicolae Perescu şi ,,Doina Banatului” din Caransebeş, pe Victor Predescu, Nicuşor Constantinescu şi Ionel Budişteanu, sau Orchestrele Populare Radio şi ,,Doina” a Armatei. A efectuat nenumărate turnee şi în străinătate, concertând în Iugoslavia, Franţa, Ungaria şi Germania. O amintire pe care mi-o povesteşte cu nostalgie, o secvenţă de pe când avea şase ani îl înfăţişează cântând la Restaurantul ,,Locomotiva”, iar Luţă Ioviţă, primul care i-a descoperit harul, îl aşeza pe masă cu acordeonul, aproape cât el de mare, cânta şi toată lumea îl asculta fascinată. Repertoriului ales cu grijă, cu discernământ, a condus la formarea unui mare virtuoz al acordeonului.
În încheiere, aş aminti că, acum 10 ani, Marcel a fost operat pe cord, însă azi se simte foarte bine, exersează zilnic la acordeon, îşi împrospătează mereu repertoriul şi, când ţine acordeonul în braţe şi atinge delicat sau ce forţă clapele, este convins că inima lui este una cu instrumentul şi nu simte greutatea acestuia interpretând, chiar şi la această vârstă, orice melodie, din orice zonă a ţării, cu o virtuozitate ce nu poate fi egalată. Şi nu pot încheia acest articol fără să mai adaug un amănunt picant: într-un ,,Almanah Cultural”, Marcel a fost numit ,,Omul Orchestră”. (Va urma)