Un remediu împotriva sărăciei, dar și al pătimirii iubirii de arginți îl constituie munca, pentru că doar acela care muncește din greu poate prețui sau valora bunurile dobândite prin muncă și le poate utiliza cu discernământ și bună chivernisire.
Spiritualitatea ortodoxă ne învață că a munci este o poruncă dumnezeiască, dată omului de la începutul existenței sale și apoi fiecărui om, sub forma talanților de care nimeni nu este privat. Sfântul Apostol Pavel întărește acest adevăr, spunând că „Cine nu vrea să muncească, acesta nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 2,10). A trăi fără a munci înseamnă a trăi de pe spinarea altora, ceea ce echivalează în termenii moralei creștine cu furtul.
Munca are un rol pedagogic, social și soteriologic (capitol al dogmaticii creștine referitor la învățătura despre mântuire a lui Iisus Hristos; doctrină a mântuirii prin jertfe benevole), dar și în același timp profilactic, fiind un remediu împotriva păcatului și a trândăviei, cerșetoriei și hoției.
Munca ajută la exersarea și dezvoltarea puterilor fizice și a resurselor psihice ale ființei umane, fiind izvorul și sursa tuturor împlinirilor la nivelul personal și comunitar. Omul care muncește imită, într-o anumită măsură, pe Dumnezeu, Cel care l-a creat printr-o lucrare nemijlocită, în chip deosebit. În același timp, el fructifică talanții primiți de la Dumnezeu, spre folosul său și al semenilor și spre slava Dăruitorului.
Muncind, omul își asigură cele necesare traiului și, la rândul său, poate ajuta și pe alții, incapabili de muncă și vrednici de milă. Nimic din cele importante vieții și mântuirii nu se poate realiza fără îndelungă osteneală și efort, și nu poate dăinui în veșnicie.
În plan spiritual, mistica nu este posibilă fără asceză, virtutea fără eliberarea de patimi, mântuirea fără lupta împotriva răului și biruirea lui. Munca și ascultarea noastră trebuie făcută cu multă conștiinciozitate și stăruință, cu seriozitate și dăruire, cu permanenta convingere că o facem în fața lui Dumnezeu și ca pentru Dumnezeu.
Aceasta este, în fond, cheia succesului în oricare din îndatoririle noastre. Să le facem nu ca și cum am fi supravegheați de superiorii noștri, ci ca și cum suntem neîncetat sub privirea lui Dumnezeu, Care, pe de-o parte, ajută neputinței noastre, întărește slăbiciunile noastre și ne binecuvântează spre a putea împlini ascultarea noastră, dar și Căruia va trebui să-I dăm socoteală pentru timpul mort, risipit și nefructificat, ca și pentru îngroparea talanților și nefructificarea lor.
Creștinismul a format un principiu: „Ora et labora!”, adică: „Roagă-te și muncește!”, iar aceasta nu privește numai pe mireni, ci și pe monahi.
În timp ce lucrăm cu mâinile, să nu lăsăm mintea să vagabondeze, să-și născocească tot felul de ispite și fantezii păcătoase, ci să o ocupăm cu rugăciuni și, în mod deosebit, cu rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, și cu rugăciunea similară, adresată Preacuratei Maicii Sale: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”. Astfel, vom simți un spor și în cele materiale, dar și în cele duhovnicești.
Pr. Petru PAICA
