Băuţarul se împarte în Băuţarul de Sus (Băuţarul Superior) şi Băuţarul de Jos (Băuţarul Inferior). Legenda spune că termenul de „Băuţar” provine de la o piatră mică, albă şi rotundă, numită „băuţă”. Aceasta se găseşte şi astăzi pe Vârful Băuţarului. Totuşi, ca în orice sat, există porecle, astfel, băuţărenilor de sus li se spune „nălăţăni”, iar celor de jos „ciuleni”. De unde aceste denumiri? Pe teritoriile acestui sat, cu foarte mulţi ani în urmă, s-au stabilit doi grofi: unul de la Nălaţ şi altul de la Ciula, actualmente localităţi în judeţul Hunedoara.
Groful de la Nălaţ îşi avea moşia pe dealul numit şi astăzi „Dealul Grofului”, unde se văd şi acum ruinele unor ziduri. Acesta era un fel de conducător căruia oamenii i se supuneau. Ei erau obligaţi să-i aducă cenuşă, arzând păduri (pentru a da cât mai multă cenuşă), pentru ca groful să-şi îngraşe pământurile. În timp, oamenii au primit porecla de nălăţăni.
Un alt loc aparte al Băuţarului de Sus este „Dealul Spânzurătorii”, loc de confluenţă între satul Cornişoru şi Băuţarul de Sus. Şi acum se află în vârful lui o cruce mare, din piatră. În vârful dealului erau spânzuraţi toţi răufăcătorii – hoţi, tâlhari, criminali –, pentru faptele lor, în dorinţa de a da pildă şi altora. După ce erau spânzuraţi, din vârful dealului li se dădea drumul pe un şanţ la capătul căruia se afla o groapă comună. Chiar şi astăzi aceste urme sunt vizibile.
Pentru că acest loc era, de fapt, un loc blestemat, prin simplul fapt al crimelor săvârşite prin metoda spânzurării, peste ani, oamenii satului au ridicat o cruce, simbol al credinţei, al căinţei şi al îndepărtării răului.
Locuitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu sunt oameni foarte credincioşi, neezitând să-şi amintească şi să facă cunoscută legenda lor.
Înv. Victoria VÎNAGA
