De aproape o lună, în cadrul Bibliotecii Comunale „Timotei Popovici” din Sacu se derulează concursul „Olimpiada de citit”. Acesta se adresează copiilor din clasele II-V, de la şcolile din zonă. Este vorba despre un număr de 16 lecturi suplimentare, specifice fiecărei clase. Elevii au ca temă câte o lectură pe săptămână, iar la final, în momentul predării cărţii, fiecare copil va completa un chestionar cu trei întrebări, fiecare cu câte trei răspunsuri, din care doar unul este corect. „Scopul urmărit de iniţiatorii proiectului este ca elevii să citească cu adevărat, să rămână cu ceva după parcurgerea unui text”, ne-a spus bibliotecarul Viorel Paiuc, unul dintre organizatori. Există şi un premiu, constând dintr-o imprimantă multifuncţională în valoare de 200 de lei, oferită de S.C. Fertil SemiRom. În realizarea acestui proiect, Consiliul Local din Sacu a prevăzut suma de 1.000 de lei pentru achiziţionarea de carte care să corespundă acestor lecturi.
La „Olimpiadă” s-au înscris aproximativ 30 de copii, dar, din păcate, unii elevi au abandonat „cursa”, ne-a mai spus Viorel Paiuc. Concurs urmează să se încheie în luna august, odată cu finalizarea unui alt proiect dedicat dezvoltării turistice din zonă, proiect despre care vom vorbi într-un număr viitor al ziarului. „Pe această cale, aş dori ca până la finele concursului de citit să mai atrag şi alţi sponsori, pentru a-i putea premia şi pe ceilalţi participanţi la «Olimpiadă»”, a mai spus bibliotecarul. (M. Doman)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.