Încă două luni, Centura va fi închisă. Caransebeşul rămâne în continuare deschis…


Copisa nu mai lucrează la porţiunea închisă traficului rutier, în aşteptarea unor aprobări de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Mai concret, este vorba despre unele soluţii tehnice propuse de constructorul spaniol, care au fost însă respinse de CNADNR.

Întrebat de reprezentanţii administraţiei caransebeşene care ar fi noul termen avut în vedere de constructor în noile condiţii, oficialul firmei COPISA a răspuns fără ezitare: „Două luni!”.

„Am aflat şi noi că, din păcate, cei de la firma COPISA, care execută lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Caransebeş, nu vor respecta termenul de finalizare fixat pentru 31 iulie, cum, de altfel, au solicitat iniţial, lucru de care ne temeam şi noi şi chiar îl anticipam, pentru că şi anul trecut, atunci când au cerut întreruperea traficului pe Centură şi noi am fost de acord să treacă prin Caransebeş o lună, el s-a prelungit la două, apoi la trei luni, după care nici CNADNR, nici COPISA nu au efectuat reparaţiile la care s-au angajat în scris. Acesta este şi motivul pentru care, anul acesta, am fost reticenţi şi iată că suspiciunile noastre s-au confirmat, în sensul că nu vor finaliza la timp lucrările de reparaţii executate la Şoseaua de centură. Spun, iarăşi, din păcate, va trebui să mai suportăm traficul greu în municipiu, fiind vorba, evident, despre cei care nu respectă indicatoarele de folosire a rutelor ocolitoare faţă de Caransebeş, şi ne pare rău că în felul acesta sunt afectate o serie de monumente istorice, iar accesul este în centru, în perimetrul protejat al municipiului”, a spus primarul Marcel Vela.

Administraţia locală a făcut oferte către CNADNR, către constructor şi către toate asociaţiile profesionale ale transportatorilor, pentru a se evita centrul, iar camionagiii să evite şi ei obligaţiile financiare pentru accesul în zona protejată, oferindu-li-se acestora o alternativă de ocolire a viaductului la care se lucrează, în lungime de 80 de metri, undeva în Păşunea municipiului, o deviere a traficului greu pentru cei care depăşesc tonajul acceptat în Caransebeş, doar pentru camioane, astfel încât toţi cei implicaţi în această situaţie delicată – cetăţenii şi firmele de transport – să aibă de câştigat, rămânând ca traficul autovehiculelor de până la 3,5 tone să se desfăşoare în continuare prin oraş.

„Vreau să precizez că deja am demarat proiectul de reparaţii capitale la tot tronsonul Calea Severinului – Calea Orşovei – Str. Libertăţii – Str. Horea – Str. Tribunalului – Str. N. Bălcescu, astfel încât, imediat după ce se reia traficul pe Centură, să facem toate reparaţiile necesare, pe care, încă de anul trecut, CNADNR şi constructorul nu le-au făcut. Dacă nici CNADNR, nici cei de la COPISA, nici asociaţiile de transportatori nu doresc să construiască o altă alternativă, noi am mai venit cu încă o soluţie – bineînţeles, dacă vom găsi înţelegere la CNADNR –, aceea de a devia traficul pe Str. Ardealului, parţial, pe Str. Jianu şi pe Str. Pipirigul Mare, în zona mai redusă ca impact negativ pe tot ceea ce înseamnă stratul de rulare. Pentru aceasta, însă, CNADNR trebuie să avizeze o serie de racorduri în Centură, astfel încât firmele de transport să uziteze această a doua alternativă pe care le-am propus-o, deşi noi credem că prima variantă, cea mai viabilă, aceea de a devia traficul doar în zona viaductului, nu afectează nici cetăţenii şi nu e nici costisitoare”, a mai spus Marcel Vela.

În concluzie, administraţiei caransebeşene nu-i mai rămâne acum decât să aştepte reacţia CNADNR şi să se termine cât mai repede lucrările de reparaţii la Şoseaua de centură, astfel încât traficul greu să nu se mai desfăşoare prin centrul municipiului.

Sonia BERGER