„A fost o licitație interesantă, online, cu o participare destul de numeroasă, pe piața energiei fiind foarte mulți jucători. La finalul acesteia, am reușit să achiziționăm curent electric la un preț mai mic cu 51 de lei/MW. Dacă până acum cumpăram energia de la Enel cu 186 de lei/MW, acum el va fi achiziționat de la un alt operator cu 135 de lei, ceea ce, dacă ne raportăm la consumul pe anul 2014, înseamnă o economie la bugetul local de aproape 120.000 de lei pe an. Vom continua însă să achiziționăm energie electrică de pe piața liberă și pentru alți consumatori, şi mă refer aici la unităţi de învăţământ – școli, licee –, sau chiar pentru Spitalul Municipal de Urgență, în ideea că cererea și oferta de pe piață avantajează bugetul local și astfel se pot găsi utilități mai ieftine”, a declarat primarul Marcel Vela.
Sonia BERGER