„Ne aflăm în nouul Cămin cultural, un lăcaş pentru amenajarea căruia edilii comunei au depus eforturi, iar pentru acest lucru noi le mulţumim şi ne rugăm pentru ei să aibă putere. Aţi fost la biserică şi aţi văzut: dacă în ea nu mai ai loc să pui flori, înseamnă că este foarte bun lucrul acesta, tot aşa şi cu Căminul, dacă nu mai ai ce să-i adaugi, e bine. Iar dumneavoastră, în aceste zile de Rugă, să fiţi fericiţi, să ne bucuraţi pe noi. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi venit aici, pe cei mai mulţi cunoscându-vă de când eraţi copii, vă binecuvântez şi rog pe Bunul Dumnezeu să ne aducă iubire şi bucurii. Iar dumneavoastră, dragi oaspeţi care aţi venit la Sacu, să nu vă simţiţi străini, pentru că sunteţi fraţii şi iubiţii noştri”, a spus părintele Mihai Rosoca.
„Iată că, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, ne aflăm din nou, şi în acest an 2013, la Ruga de la Sacu. Aşa cum spunea şi părintele Rosoca, cu strădanie, cu muncă, cu sudoare, am reuşit şi în acest an, împreună cu viceprimarul Marius Roşu, cu membrii Consiliului Local Sacu, să facem ca trei zile să ne simţim bine. Dumneavoastră, dragi părinţi, să vă mândriţi cu copiii, pentru că sunt cea mai mare avuţie pe care o avem. Mulţumesc tuturor copiilor care au fost prezenţi la deschiderea Rugii, mulţumesc fromaţiei de muzică populară care, pe perioada celor trei zile, va cânta şi ne va încânta cu tot ce ştiu şi au mai bun, mulţumesc încă o dată Ansamblului de dansuri populare «Săcana», care şi în acest an, la cea de a III-a ediţie a Festivalului «Gugulan cu car cu mere», de la Caransebeş, a reuşit să obţină o binemeritată menţiune, copii care, sunt convins, vor fi fala comunei noastre, şi totodată unui minunat copil, de care noi, locuitorii comunei Sacu, suntem mândri, Adelin Arapu, care, tot la acest prestigios festival, a reuşit să ocupe locul întâi la secţiunea Recitare în grai bănăţean. Mulţumiri i se cuvin şi instructorului acestui Ansamblu, Ciprian Ambruş, şi nu aş vrea să închei fără a ura tuturor persoanelor care poartă numele Mihail sau Gavril, multă sănătate şi fericire, şi vă doresc trei zile de sărbătoare la Ruga de la Sacu!”, a spus, în discursul de deschidere, primarul comunei, Nicolae Daminescu.
În continuare, Ansamblul „Săcana” a prezentat pe scena Căminului cultural suita de dansuri pentru care a fost remarcat la festivalul caransebeşean, iar Adelin Arapu, la rândul său, a recitat o poezie în grai, ambele prestaţii fiind răsplătite cu aplauze generoase de cei prezenţi la deschiderea oficială a Rugii.
La Sacu, programul artistic a fost susţinut de formaţia Lăzărică Cega, avându-l ca solist pe Petrică Brundeanu-Bănăţanu, iar la Tincova a cântat Ancuţa Fleşariu, acompaniată de formaţia Tudor Andrei (Andreluş).
Bogdan NAUM