„Ca obiective avem în lunile următoare organizarea alegerilor în condiţii de legalitate şi transparenţă. Îmi doresc să facem echipă cu serviciile publice deconcentrate şi cu autorităţile publice locale, astfel încât să putem soluţiona problemele care se ivesc în judeţ. Nu în ultimul rând, lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este să ne apropiem mai mult de cetăţean, să fim mult mai transparenţi. Cetăţenii judeţului trebuie să ştie ce lucrăm noi, suntem o echipă foarte mică, avem multe atribuţii, facem multe lucruri, dar cei din jur nu ştiu asta, și cred că de-acum este cazul să ştie”, a spus Florenţa Albu.
Noul prefect este de profesie economist şi are o experienţă de 24 de ani în administraţie.
Sonia BERGER