Voiaj în istorie şi cultură


Corintul Nou

Aproape în întregime reconstruit după cutremurul care l-a distrus în 1928, Corintul este un mic oraş de provincie, cu o populaţie de aproximativ 20.000 de locuitori. Hotelurile şi restaurantele bune, frumoasa esplanadă, precum şi aşezarea sa geografică între Grecia continentală şi Peloponez fac din acesta un punct ideal de excursie, pentru vizitarea locurilor istorice înconjurătoare.

Alte oraşe care merită să fie vizitate în drum spre Patra este localitatea idilică Xylokastro, centrul agricol şi comercial de la Kiato (în apropiere de Sykiona antică şi Lacul Stymfalia) şi altele.

Vechiul Corint

Ruinele acestui oraş cândva renumit se întind pe o colină aflată în partea de sus a oraşului modern şi domină peste Golfurile Corint şi Saronic. Corintul Antic datorează puterea şi bogăţia sa poziţiei lui privilegiate între două mari porturi – Lechaion, în Golful Corint, şi Kechrea, în Golful Saronic. Regiunea a fost locuită încă din epoca preistorică, atingând apogeul economic şi cultural sub conducerea lui Kypselos (în secolul al VII-lea î.Hr.) şi a fiului acestuia, Periandru.

Cel mai important dintre monumentele peisajului arhelogic este Templul lui Apollon (secolul al VI-lea î.Hr.), cu coloanele monolitice – particularitate arhitecturală foarte rară în antichitate. Printre alte numeroase vestigii care dovedesc prosperitatea şi importanţa oraşului antic pot fi remarcate: Fântâna lui Pirene, Piaţa, Teatrul şi Odeonul, mai multe clădiri romane şi, de asemenea, tribuna de unde Sfântul Pavel a adresat faimoasele sale predici Corintenilor, în 51 d.Hr.

Devastat de romani şi de goţi, Corintul a fost în totalitate distrus de un cutremur de pământ, în 521 d.Hr. Micul muzeu local cuprinde piese extrem de interesante.

Loutraki

În faţa oraşului Corint, în cealaltă parte a golfului, se ridică pantele abrupte ale Munţilor Gerania, la picioarele cărora se află micuţul oraş balnear Loutraki. Datorită frontului larg al mării, plajelor frumoase, complexelor turistice, hotelurilor şi restaurantelor excelente, această staţiune termală este în acelaşi timp şi o staţiune balneară extrem de frecventată.

La câţiva kilometri spre vest se află localitatea Perachora şi marea lagună Vouliagmeni, ideală pentru sporturi nautice. Mai departe de aceasta din urmă se întind ruinele Sanctuarului Herei şi un port antic foarte bine conservat. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC