Viitorul Caransebeş, campioană de toamnă


Viitorul Caransebeş – AS Oraviţa 3-0 (2-0)

Pe o ploaie persistentă şi uneori de-a dreptul enervantă, care i-a ţinut în case pe microbişti şi a făcut ca terenul să fie extrem de greu, băieţii de la Viitorul Caransebeş au întâlnit duminică, 27 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, în cadrul etapei a XIII-a, ultima a turului Ligii a IV-a, pe cei de la AS Oraviţa.

Partida a început cu un iureş al gazdelor, care, în minutul 2, au beneficiat de un corner bătut de pe stânga de Suru, mingea a ajuns în careu şi a fost lovită cu mâna de Tismănar, gugulanii au cerut penalty, însă centralul partidei, Rafael Lupu, mascat de jucători, nu a văzut infracţiunea şi a lăsat jocul să continue. Caransebeşenilor nu le-a trebuit mult să deschidă scorul, în minutul 7 Negoescu luând o minge de la mijlocul terenului şi avansând singur spre poarta adversă, portarul D. Sârbu i-a ieşit în întâmpinare, însă atacantul gazdelor a trimis elegant în plasă, de la 16 metri, pe lângă goal-keeper-ul orăviţean. Acelaşi Negoescu a stat, un minut mai târziu, şi la originea celui de al doilea gol al gugulanilor, el angajându-l perfect pe Dragomir, la marginea careului, acesta a avansat şi, de la 10 metri, a trimis puternic în poarta părăsită de tânărul D. Sârbu.

Gazdele puteau să-şi majoreze avantajul în minutul 13, când Imbre i-a pasat perfect, de pe dreapta, lui Şandru, însă şutul acestuia de la marginea careului a lovit transversala, revenind în teren la câţiva centimetri de linia porţii.

Prima fază notabilă a oaspeţilor s-a petrecut în minutul 18, când băieţii lui Ciprian Macovei au jucat legat, mingea a ajuns pe stânga, la Covaci, acesta a centrat în careu, portarul Birăescu nu a reuşit să reţină, iar Şain a trimis cu latul, de la 8 metri, puţin pe lângă poarta caransebeşeană. Din acest moment, oaspeţii au echilibrat jocul, iar în minutul 23 au beneficiat de o lovitură liberă de pe stânga, executată de Halas, mingea a fost respinsă de apărarea caransebeşeană, însă numai până la N. Sârbu, şutul acestuia de la 25 de metri trecând razant cu transversala porţii apărate de Birăescu.

Un şut la fel de frumos a expediat în minutul 39, de la 25 de metri, şi Bona, balonul trecând la câţiva centimetri de vinclul drept al porţii lui D. Sârbu.

În replică, şi orăviţenii au avut o fază pe măsură, în minutul 45, când, în urma henţului comis de Ov. Bălan, Halas a bătut o lovitură liberă de la 18 metri, mingea fiind scoasă spectaculos de sub bară de Birăescu.

În partea a doua a partidei ploaia s-a înteţit, terenul greu făcând ca balonul să fie tot mai dificil de controlat. Prima fază notabilă a reprizei secunde s-a consemnat abia în minutul 60, atunci când Şandru a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, dictată în urma unui henţ, însă portarul D. Sârbu s-a întins şi a respins spectaculos de sub bară.

Imediat a venit şi răspunsul orăviţenilor, atunci când Cârdu a scăpat singur spre poarta caransebeşeană, însă Birăescu a ieşit şi l-a incomodat, iar jucătorul oaspeţilor a trimis puţin pe lângă poartă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 79, în urma unei faze create de Negoescu pe partea dreaptă, atacantul caransebeşean a şutat puternic de la 12 metri, D. Sârbu a deviat mingea, însă aceasta l-a lovit pe Dragomir şi a intrat în plasă. Gazdele şi-au continuat atacurile la poarta orăviţeană, iar în minutul 83 Văluşescu l-a angajat bine, pe dreapta, pe Negoescu, şutul din unghi al acestuia fiind respins în corner de portarul oaspeţilor. În minutul 87, Drăgoi a trimis o pasă filtrantă pentru Şandru, şutul acestuia, din unghi, de pe partea stângă, fiind prins în doi timpi de D. Sârbu. Partida s-a încheiat cu torpila expediată în minutul 90, de la 25 de metri, de Bona, balonul fiind reţinut cu mare greutate de goal-keeper-ul orăviţean.

Îmi pare rău că acest ultim meci al nostru pe teren propriu s-a disputat pe ploaie şi a fost programat la o oră la care oamenilor le e greu să vină la stadion. Întâlnirea de azi nu a avut istoric, am tranşat meciul încă din minutul 8, după aceea s-a jucat pe contre, noi am avut din nou ratări incredibile… În repriza secundă a venit şi golul al treilea, care a consfinţit o victorie în urma căreia am trecut din nou pe primul loc, acolo unde cred eu că ne este locul. Suntem campioni de toamnă, aşteptăm încrezători returul de campionat, şi sperăm ca, cu câteva achiziţii, să putem să ne menţinem această poziţie. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi pe parcursul acestui tur de campionat, şi le mulţumesc jucătorilor, fiindcă datorită lor am ajuns pe această poziţie onorantă în clasament”, a spus după meci tehnicianul caransebeşean Dan Doran.

Până la începerea celei de a doua jumătăţi a campionatului, caransebeşenii mai de trecut un hop, pe 29 noiembrie, atunci când Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin va lua în discuţie situaţia creată în urma neprezentării gugulanilor, în etapa a XII-a, la meciul din deplasare, cu Minerul Anina.

Viitorul Caransebeş: Cr. Birăescu, Ghe. Văluşescu, C. Arnăut, Ov. Bălan (min. 54, M. Gheorghescu), Cr. Suru (80, D. Buzan), D. Bona, L. Vătafu, N. Imbre (84, B. Drăgoi), M. Dragomir, D. Şandru, C. Negoescu. Antrenor, Dan Doran.

AS Oraviţa: D. Sârbu, N. Sârbu, D. Tismănar (77, G. Frumosu), A. Buga, T. Gal, D. Preoteasa, C. Covaci, I. Cârdu, F. Halas, G. Şain (33, E. Lucica), I. Băcilă; rezervă: I. Duma. Antrenor, Ciprian Macovei.

A arbitrat la centru Rafael Lupu (Reşiţa), asistat la cele două linii de Dragoş Timofticiuc (Moldova Nouă) şi Răzvan Nistoran (Timişoara).

Observator, Adrian Cocoş (Reşiţa).

Sorin ROGOZ