După slujba oficiată de pr. Romulus Popovici, de la Parohia Ortodoxă Brebu, Viorel Roşca şi Ion Ţicheriu au premiat cinci cupluri din comună, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de căsnicie, oferindu-le acestora câte o floare, o diplomă şi un plic cu bani, toate din partea Primăriei şi Consiliului Local. Şi-au serbat Nunta de Aur: Dimitrie şi Maria Vuc, din Brebu, Ioan şi Elena Cornea, Petru şi Elena Jorz, Traian şi Maria Popa – toţi din Valeadeni, şi cuplul Adam şi Sofia Buzan, din Apadia.
Festivalul folcloric a fost deschis de Ansamblul Asociaţiei Culturale „Căluşarul”, din Soceni, care a prezentat dansul cu acelaşi nume, cel mai vechi dans popular românesc, despre care marele maestru etnojocolog Pătru Pilu-Gugulanu spunea că este „codul secret al dacilor”. Au urmat apoi evoluţiile Ansamblurilor „Reşiţeana”, al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ion Românu”, din municipiul de pe Bârzava, „Mlădiţe fârliugene”, din Fârliug, „Traian Barbu”, din Târnova, şi „Zestrea gugulanilor”, din Caransebeş. Seria de dansuri a fost întreruptă de interpreta caransebeşeană Daniela Văcărescu şi de micuţele Denisa Mârşăvină, din Caransebeş, şi Alexandra Mirea, din Brebu, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Sf. Iacob” – director, Madelona Acsinescu, instructor Maria Bădiţă –, care au recitat poezii în grai bănăţean.
Prezentatorul festivalului, nimeni altul decât îndrăgostitul de folclor Dan Liuţ, inimosul realizator de emisiuni la Banat TV, i-a premiat, din partea organizatorilor, pe coregrafii ansamblurilor participante, respectiv pe Niţu Moica, Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, precum şi pe micuţul „vătaf” al căluşarilor de la Soceni.
Festivalul l-a încheiat, ca o gazdă bună, Ansamblul „Brebana”, după care primarul Viorel Roşca a deschis oficial Ruga, pornind hora, pe acordurile unui cântec interpretat de Liliana Laichici. Au mai evoluat în spectacolul folcloric Iasmina Iova, cele două fiind acompaniate de formaţia alcătuită din Lucian Bologa (saxofon sopran), Dani Iova (saxofon), Mircea Dobre (saxofon), Boban Constantinovici (armonică sârbească) şi Bodo Sever Anghel (orgă electronică).
Ruga de la Brebu s-a încheiat cu o discotecă, la care au luat parte tinerii din comună, precum şi „goştii” acestora.
Bogdan NAUM