Centrul Militar Judeţean şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Caraş-Severin au organizat vineri, 26 martie, la Caransebeş, la Cercul Militar, cea de-a doua ediţie a Bursei Locurilor Educaţionale din Ministerul Apărării Naţionale. Cu acest prilej, potenţialii candidaţi au luat la cunoştinţă de oferta unităţilor militare de învăţământ din ţară. Acţiunea s-a adresat în principal tinerilor din anii terminali ai gimnaziului şi ai învăţământului mediu, şi a implicat participarea reprezentanţilor mai multor instituţii militare de învăţământ, care le-au explicat tinerilor avantajele de viitor în ceea ce priveşte cariera militară.
Au fost prezenţi, astfel, la Caransebeş, reprezentanţi ai Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” Sibiu, ai Academiei Forţelor Aeriene ,,Henri Coandă” Braşov, Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân” Constanţa, precum şi ai Academiei Tehnice Militare din Bucureşti. De asemenea, şi-au mai prezentat oferta educaţională tinerilor caransebeşeni Colegiul Militar din Alba Iulia şi Şcoala de Maiştri Militari şi Subofiţeri de la Piteşti.
Pentru toate acestea, există şi câteva condiţii minime care trebuie îndeplinite de candidaţi pentru a îmbrăţişa meseria de militar profesionist, şi anume cetăţenia şi domiciliul stabil în România, examen medical fizic şi psihic, cazier penal imbatabil şi neapartenenţa la formaţiuni politice.
Pentru alte informaţii suplimentare, candidaţii se pot adresa Cercului Militar Caransebeş sau Biroului de Informare şi Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin, situat în municipiul Reşiţa, pe Strada Sportului, nr. 4.
Liviu DINU