Seara, de la ora 18, pe scena Casei de Cultură din Caransebeş va urca legendara formaţie „Magic Gospel Pearls”, care pregăteşte un concert exploziv, dar în acelaşi timp melancolic, temperat, o trecere prin gospel-ul american şi tradiţiile corale africane, de la originile muzicii negre până la gospel-ul modern. Grupul vocal a fost înfiinţat în 2003, la iniţiativa lui Peter Mante, cel care a căutat şi a instruit cele mai bune voci, formând ceea ce este mai mult decât un cor gospel – este o legendă, dezvoltând astfel un proiect ambiţios, menit să atragă publicul şi să îl încânte prin specificul cântecelor lor.
Biletele de intrare la spectacole au fost puse în vânzare la Casa de Cultură din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.
Carmen SENCO