Această intrare a fost publicată în Spiritualitate la de admin (actualizat acum 4026 zile)
Joi, 25 aprilie, în Sala de Festivităţi a Episcopiei Caransebeşului a avut loc un spectacol prepascal intitulat „Crucii Tale ne Închinăm, Hristoase!”, la care au luat parte P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, Onoraţi şi cucernici părinţi din Caransebeş, precum şi iubitori de petrecere duhovnicească, studenţi şi elevi seminarişti. Spectacolul a fost deschis de către secretarul eparhial, Protosinghel Casian Ruşeţ, care a dat cuvântul PS Lucian, pentru binecuvântarea acestei acţiuni. A urmat Pr. Cătălin Găină, de la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, care a prezentat programul concertului, spunând: „Postul cel Mare în care ne aflăm este pentru noi, creştinii, o aducere aminte şi o recapitulare a istoriei mântuirii. Pornim pe acest drum al Postului cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai şi trecem prin vremea de aşteptare cu întregul neam omenesc, până la Învierea cea răscumpărătoare. În lumina Învierii, Patimile, Răstignirea şi Moartea lui Iisus sunt şi rămân jertfă ispăşitoare, vindecătoare şi mântuire a oamenilor. De aceea, se şi spune de trei ori la Sărbătoarea Paştilor: Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; Crucea devine, astfel, axis mundi, centrul lumii şi al creaţiei, Lemn pe care Hristos reînnoieşte creaţia şi binecuvântează umanitatea risipită şi împărţită de păcatul adamic. Crucea devine, astfel, Taină a înălţării omului la Dumnezeu, inimă a iubirii dumnezeieşti prin care Hristos se identifică cu toţii, cu fiecare. Răstignit pe cruce tot răul, Hristos-Pătimitorul a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei, care-l despărţea pe om de Dumnezeu. Răstignit pe cruce tot răul, Hristos-Pătimitorul a rupt zapisul morţii de care am fost ţinuţi în robie toată viaţa. Hristos a pironit pe cruce păcatele noastre şi s-a făcut pentru noi păcat, adică a vindecat pătimirea, stricăciunea şi moartea firii prin patima, moartea şi Învierea Sa, căci pe cruce nu piroanele îl ţineau, ci dragostea Sa pentru noi cei morţi în păcat. Moartea a fost biruită de Hristos pentru că ea şi-a epuizat lucrarea ei în trupul Lui răstignit. Săvârşind jertfa universală a iertării, Hristos S-a dat pe Sine schimb morţii pentru toţi cei vânduţi sub păcat, pentru ca toţi cei adormiţi întru Adam să învieze întru Sine. Căci, El n-a rămas în moarte, ci a înviat, gustând moartea pentru toţi şi făcându-Se cale spre înviere tuturor. În duhul Sfântului Apostol Pavel, care le spunea creştinilor din Corint să prăznuiască Patimile şi Învierea Domnului: „Nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului”, Episcopia Caransebeşului, cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Lucian, aduce pentru cei prezenţi, la vreme de Post, ca jertfă de curăţie şi adevăr, această manifestare spirituală şi creştinească sub genericul: «Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!». S-a dorit ca în această seară, prin exprimarea artistică din cânt, să aducă ofranda noastră pentru Patima Domnului, cea care prin Înviere este aducătoare de răscumpărare şi vindecare”.
Concertul a fost susţinut de Grupul „Katharsis”, conducător şi solist – Alin Buliga, Corul Secţiei de Teologie a Facultăţii de Teologie, Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei, dirijat de pr. Gheorghe Tistu, şi Corul Episcopiei Caransebeşului, dirijat de pr. Iacob Laurenţiu, aranjament muzical – pr. prof. Gheorghe Tistu.
Anul 2013 este închinat, în Patriarhia Română, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Viaţa celor doi sfinţi, întocmai cu apostolii, este revendicată şi se află în strânsă legătură cu Taina Crucii, lucru care reiese clar şi din felul în care erminia picturală îi prezintă pe cei doi sfinţi, nedespărţiţi de cruce. Corul Episcopiei a înregistrat un CD cu pricesne şi cântece religioase din Paraclisul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, fiind, unici în ţară.
La finalul manifestării, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, a împărtăşit cuvânt de binecuvântare şi i-a felicitat pe cei care şi-au adus contribuţia la reuşita spectacolului. Au fost felicitaţi cei care şi-au serbat ziua de Sf. Gheorghe, printre aceştia regăsindu-se şi pr. prof. Gheorghe Tistu. De asemenea, apropiindu-se Floriile, P.S. Lucian a ţinut să adreseze felicitări celor care poartă numele de Florin, Florina etc. Cei prezenţi la spectacol au plecat acasă mai duhovniciţi şi înălţaţi spiritual.
Ştefan ISAC
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.