Firma lui Romeo Dunca pregătise terenul în vederea amplasării stâlpilor de susţinere a instalaţiei, precum şi a staţiilor de plecare şi sosire, a turnat fundaţiile pentru stâlpi şi montase deja câţiva, realizase şi amenajase o pârtie de schi cu o lungime de 2,8 km şi o lăţime de 60 de metri, cu diferenţă de nivel de 400 de metri, costul total al acestor lucrări fiind de un milion de euro. Montarea instalaţiei pentru zăpada artificială urmează să se facă după finalizarea execuţiei racordului energetic. De asemenea, a mai fost nivelată o suprafaţă de teren pentru 250 de locuri de parcare în zona numită „La stână“, aflată la un kilometru distanţă de staţiunea Muntele Mic, unde, atunci când este zăpadă, Consiliul Judeţean s-a angajat să asigure întreţinerea şi deszăpezirea.
În acest stadiu, mai rămânea doar ca şi Consiliul Judeţean să îşi respecte obligaţiile care îi reveneau prin contract, respectiv executarea racordului la energia electrică, şi atunci în această iarnă s-ar fi putut schia în zonă, conform declaraţiilor omului de afaceri timişorean, timpul necesar pentru montarea componentelor mecanice ale instalaţiei de transport, cu o capacitate de 2.200 de persoane pe oră, nefiind mai mare de 30 de zile.
Cum lucrurile au tot trenat, abia la sfârşitul anului trecut problema a fost discutată în şedinţa Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Astfel, am fost informaţi că a fost constituită o comisie la nivelul acestei instituţii, care s-a deplasat pe Muntele Mic, iar un reprezentant al Consiliului Judeţean a verificat, în contabilitatea societății lui Romeo Dunca, plățile pentru investiția respectivă. În final, s-a întocmit un raport care a fost înaintat Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat pentru a se face plata racordului.
Acum, după ce Consiliul Judeţean îşi va îndeplini obligaţia de a plăti cei 29.000 de euro către ENEL, omul de afaceri timişorean a declarat că după acest pas, care este foarte important, urmează racordul propriu-zis, iar el îşi va îndeplini toate obligaţiile pentru ca investiţia să fie dusă la bun sfârşit, iar în decembrie 2017 să se poată schia pe Muntele Mic.
Bianca METEŞ