La Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur -, Episcopia Caransebeşului, Secţia de Teologie a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, şi Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş au organizat o manifestare cultural-duhovnicească dedicată ocrotitorilor învăţământului teologic. Manifestarea s-a bucurat de participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, a profesorilor şi elevilor de la Seminarul din Caransebeş şi de la Secţia de Teologie, precum şi a altor credincioşi veniţi să se împărtăşească din rodirea pe care Sfinţii pomeniţi au adus-o în Biserica lui Hristos.
Pe lângă evocarea sfinţilor, având în vedere faptul că anul 2010 a fost declarat de Patriarhia Română „Anul Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti”, profesorii şi elevii Seminarului „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş au pregătit şi o evocare a unor momente importante din istoria Bisericii noastre, precum Sinoadele ecumenice I şi II.
Grupul Katharsis al Episcopiei Caransebeşului a interpretat cântări bisericeşti din sărbătoarea Sfinţilor şi alte creaţii liturgice care amintesc de secolul IV creştin, iar elevii au recitat din textele Sfinţilor Părinţi contemporani cu Sinoadele ecumenice I şi II.
Serbarea Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur, a continuat în ziua de prăznuire, sâmbătă, 30 ianuarie, când, la Catedrala ,,Învierea Domnului” din Caransebeş, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor alcătuit din părinţii profesori de la cele două instituţii de învăţământ teologic din eparhie, în prezenţa elevilor seminarişti, a studenţilor de la Teologie şi a credincioşilor din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. (C. Senco, L. Dinu)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.