Iniţiativa nu este prima de acest gen. Din păcate, prima încercare, nu atât de ambiţioasă şi de o asemenea anvergură, s-a soldat cu un eşec. „Cred că Muntele Mic şi Semenicul merită un astfel de concurs. Alături de noi vor fi şi reprezentanţi din staţiunea Straja, iar pe viitor vor fi şi ei alături de noi în organizarea acestei Cupe de Vest, prin găzduirea unei etape”, a mai precizat Cornel Galescu. Concursul este preconizat să se desfăşoare în perioada ianuarie-februarie 2011.
Clubul Montan din municipiu şi Asociaţia ,,Prietenii munţilor din Semenic” au format un comitet de iniţiativă care se va ocupa de organizarea unui concurs de schi la nivel european în zona Banat. Preşedintele Clubului Montan, cunoscutul alpinist Cornel Galescu, speră ca în această iarnă, mai exact în perioada ianuarie-februarie 2011, să poată da viaţă concursului, dar până atunci trebuie să găsească înţelegere şi sprijin pentru această iniţiativă importantă pentru Banatul Montan. (C. Senco)