Costumele populare fac parte din colecţia personală a lui Marius Matei, muzeograf în cadrul Muzeul Satului Bănățean Timișoara, care cuprinde peste 1.500 de piese vestimentare achiziționate după criterii foarte stricte, într-o perioadă ce depășește 12 ani.
„Am crescut în casa bunicilor materni, aproape de Timişoara, în comuna Giroc, o localitate care a cunoscut o mare dezvoltare în ultimii 15 ani. Astfel, multe dintre valorile etnografice, chiar obiecte de patrimoniu, s-au pierdut odată cu această urbanizare. Atunci m-am gândit că ar fi bine să recuperez ce se mai poate, şi am început să colecţionez, în primul rând de acasă, din Giroc. Am strâns multe piese de la bunica şi de la străbunica mea, de la care am moştenit mai multe ansamble vestimentare complete, apoi am început să colecţionez din zonele Buziaş, Lugoj, Sânnicolau Mare, de la Ciacova. Azi, aici, puteţi vedea costume de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cel mai vechi e din 1880, până la cele mai noi, din anii 1940, din zona Buziaşului”, a spus Marius Matei.
De asemenea, în cele câteva vitrine se găsesc podoabe confecţionate din monede de argint, din anii 1900-1915.
Scopul acestei acțiuni, care completează calendarul de activităţi aferent anului 2015, este conturarea unei sfere de comunicare între publicul larg şi specialiştii din domeniu, precum şi promovarea valorilor satului românesc de altădată.
Frumoasele veşminte pot fi admirate până în data de 31 octombrie.
Bogdan NAUM