Recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie n-au mai făcut însă decât Băran, Berari şi Latinca Jurca, spun reporterii de la Express de Banat. Fraţii Stănescu şi Sergiu Todor, cel care vindea droguri peste drum de o şcoală din Caransebeş, s-au împăcat cu ideea că nu pot scăpa mai uşor, iar Căpâlnean, aşa cum am mai spus, a fugit din ţară, cel mai probabil în Spania, sustrăgându-se executării pedepsei şi fiind dat acum în urmărire internaţională. Instanţa supremă a respins recursurile lui Berari şi Băran, astfel că aceştia au rămas în spatele gratiilor, pentru o pedeapsă de doi ani închisoare. În schimb, a admis recursul declarat de inculpata Latinca Jurca, soţia lui Căpâlnean, şi, rejudecând cazul, a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de doi ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de şapte ani.
Cosmin Bolosin, avocatul lui Berari şi Băran, susţine că aceştia vor ieşi curând din închisoare, deoarece din pedeapsa primită va fi dedusă perioada arestului preventiv. „Sentinţa referitoare la clienţii mei e legală şi temeinică, având în vedere faptul că au avut o încadrare între 10 şi 20 de ani de închisoare. Pedeapsa de doi ani e corectă. În aproximativ două luni ei se vor întoarce în sânul familiei”, a spus Bolosin.
Sonia BERGER