Iată însă că, recent, situaţia a fost deblocată şi reprezentanţii administraţiei locale au ajuns în cele din urmă la o înţelegere cu cetăţeanul care frâna acest proiect. „În urmă cu câteva zile, am avut ultimele negocieri cu proprietarii, cu proprietarul acelui garaj, care nu dorea să-şi demoleze construcţia făcută contrar unei autorizaţii şi care încălca detaliile din proiectul de execuţie, din zona Halici, din spatele blocurilor de pe Str. Episcopiei. În urma discuţiilor, s-a ajuns la demolarea, pe cale amiabilă, a garajului, astfel încât în luna iulie să începem, în sfârşit, realizarea investiţiei de amenajare cu locuri de parcare, cu pavele, cu spaţii verzi, a zonei care acum arată într-un mod nu tocmai civilizat din punct de vedere urban şi estetic pentru Centrul civic al municipiului Caransebeş”, a spus primarul Marcel Vela.
Din acest moment, administraţia poate preda amplasamentul constructorului care a câştigat licitaţia, pentru a începe lucrările la această investiţie şi a se înscrie în termenul stabilit în contract pentru finalizarea ei.
Bogdan NAUM