Sâmbătă, 15 mai, la reşedinţa episcopală din Caransebeş a avut loc şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeşului pentru mandatul 2010-2014
De asemenea, în cadrul şedinţei au fost validate mandatele membrilor aleşi în cele zece circumscripţii electorale, constituite în mod regulamentar pe teritoriul Episcopiei caransebeşene. Totodată, a fost aprobată componenţa comisiilor de lucru şi a secretariatului Adunării, fiind în acelaşi timp desemnaţi şi reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului în Adunarea Naţională Bisericească, membrii Consiliului Eparhial, ai Consistoriului, precum şi delegaţii în Consistoriile Mitropolitane.
Alegerile pentru legislatura 2010-2014 au avut loc în 22 aprilie 2010. Pentru legislatura 2010-1014 au fost alese următoarele comisii: Comisia administrativ-bisericească; Comisia cultural-educaţională; Comisia economică, bugetară şi patrimonială; Comisia social-filantropică; Comisia organizatorică, juridică şi de validare.
Adunarea Eparhială este organul eparhial deliberativ, ce are în componenţă 30 de membri (10 clerici şi 20 mireni), împărţiţi pe cinci comisii de lucru: administrativ-bisericească; cultural-educaţională; economică, bugetară şi patrimonială; social-filantropică şi organizatorică; juridică şi de validare. Adunarea Eparhială analizează dările de seamă anuale ale fiecărui sector al Episcopiei şi aprobă proiectele ce urmează să fie desfăşurate. (S. Berger)