Municipalitatea din Caransebeş a pornit o nouă ofensivă împotriva ciorilor din parcurile centrale ale oraşului. O echipă de alpinişti utilitari, aparţinând firmei conduse de renumitul alpinist Cornel Galescu, a răspuns apelului făcut de administraţia locală şi a început să distrugă cuiburile aflate la mare înălţime. „Încercăm să eliminăm, astfel, un fenomen care în fiecare primăvară deranjează cetățenii. E vorba de stolurile de ciori, care, nu numai că produc pagube, dar deranjează fonic, iar cei care vor să se odihnească în parcuri sunt direct împiedicați. Sperăm să reușim, având în vedere condițiile grele create de înălțimea mare a platanilor din Parcul Dragalina, ale căror crengi sunt şi subțiri. Pe de altă parte, cuiburile sunt așezate în părțile extreme ale copacilor, dar sperăm ca în maxim două săptămâni să eliminăm acest disconfort”, a declarat primarul Marcel Vela, care a ținut să mulţumească și pe această cale echipei de alpiniști.
Problema ciorilor este una de care administrația locală din Caransebeș se lovește în fiecare an. Spre exemplu, în 2011, în Parcul Dragalina au fost montate aparate care emit sunete menite să alunge această specie de păsări. Demersul a avut rezultate, dar numai parțiale. (C. Senco)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.