Zilele trecute am dat cu var pe arborii din grădină. Coaja scorţuroasă s-a lăsat ascunsă sub imaculata vopsea ca sub haina protectoare a unei viitoare zăpezi. Varul mi-a adus aminte de clipele când eram elev la şcoala primară. Radiera era nelipsită din penarul meu. De câte ori se strecura câte o greşeală sau imperfecţiune pe hârtie, aceasta dispărea absorbită de miracolul radierei. S-a întâmplat să pierd într-o zi radiera. Mă jucam prin clasă cu elevii Foc şi apă, ascunzând obiecte. În lipsa radierei, în timpul orei de matematică, am luat o bucăţică de pâine din ghiozdan pentru a şterge câteva obiecte dintr-o mulţime.

În timp, radiera a fost înlocuită de pic, pe urmă de corector, dar înlocuitorii radierei aveau acelaşi scop – să corecteze, să îndrepte, să aspire spre corectitudine.

Orice greşeală se poate corecta dacă există voinţă, însă, din păcate, această voinţă de perfecţiune lipseşte cu desăvârşire. Unii greşesc şi persistă cu încăpăţânare în greşeală. Sunt asemenea copiilor care, după ce au spart o dată geamul vecinului, mai încearcă să facă lucrul acesta şi a doua oară. Dacă prima dată a fost din greşeală, a doua oară geamul a fost spart intenţionat, ca o răzbunare pentru pedeapsa ce au primit-o.

Greşelile adulţilor sunt mult mai grave. Ele nu se rezumă la spargerea unui geam, ci ajung să facă rău unor comunităţi, domenii de activitate şi chiar unei ţări, iar exemplele sunt nenumărate în istorie. Pentru astfel de greşeli radiera nu ajută. Totuşi, eu aş lua o radieră şi aş încerca să şterg imperfecţiunile, lacrimile şi tot ceea ce este murdar…

Pr. Ion TURNEA