Festivalul-concurs a fost jurizat de cadre didactice metodiste şi de specialitate, precum şi de reprezentanţi ai Primăriei municipiului Caransebeş. Câştigătorii locurilor I vor participa la faza judeţeană a Festivalului-concurs „Educaţia prin Artă”, fază ce se va desfăşura la Reşiţa, în luna iunie, ne-a informat Otilia Dinulică, directoarea Grădiniţei P.P. 4. Printre câştigători s-au numărat Maria Rusnac (3 ani) – solist vocal, Bianca Mititelu (3 ani), Flavian Sârbu (3 ani), Ioana Dragomir (6 ani), Robert Bojin (6 ani), Oana Bica (6 ani), Cristian Pârvu (6 ani), Iulia Curceluşche (4 ani), Amalia Şerbescu (6 ani) – recitări în grai bănăţean, şi nu în ultimul rând grupurile vocale „Prichindeii”, „Micii artişti” şi echipa de dansuri populare „Bănăţăni făloşi”.
Organizatorii mulţumesc pe această cale tuturor cadrelor didactice, care, prin muncă, răbdare şi cu tact, au reuşit să pună în valoare talentul acestor micuţi şi frumuseţea costumelor populare ce au fost purtate cu fală şi care au făcut ca, şi în acest an, Festivalul „Educaţia prin artă” să se desfăşoare într-o atmosferă caldă, prietenoasă şi primitoare, aşa cum îi stă bine bănăţeanului.
Mădălina DOMAN