FC Caransebeş – Metalul Oţelu Roşu 7-0 (1-0)
Prima ocazie a aparţinut caransebeşenilor, în minutul 4, când Voicu a primit mingea în careu, pe dreapta, şi a şutat din cros, de la 14 metri, însă balonul a trecut razant cu bara. Peste 10 minute, acelaşi Voicu a fost servit excelent de Suru, cu o pasă peste întreaga apărare adversă, l-a fentat din corp pe portarul Grecu, a trimis cu latul spre un gol sigur, însă juniorul Barabaş a scos de pe linia porţii.
În acel moment, gazdele jucau cu funadaşii la centrul terenului, controlând partida aproape în totalitate. Cu toate acestea, scorul a fost deschis abia în minutul 25, dintr-o fază la care apărarea oaspeţilor a bâlbâit mingea în propriul careu, aceasta a ajuns la Şandru, aflat la 14 metri, pe partea stângă, atacantul caransebeşean expediind un şut de excepţie, la semiînălţime, pe colţul lung, care a făcut inutilă intervenţia lui Grecu. În faza imediat următoare, Chirea a pătruns în careul oaspeţilor, i-a pasat lateral lui Staicu, însă şutul acestuia, de la 12 metri, a trecut peste transversală.
Odată cu trecerea timpului, elevii lui Costică Marcu au ieşit mai curajos la joc, iar în minutul 27, Ispas a luat o acţiune pe cont propriu, pe partea dreaptă, centrarea şutată a acestuia făcându-l pe Viciu să se întrebuinţeze serios pentru a respinge în corner. Tot oaspeţii au mai avut o fază periculoasă, în minutul 44, şutul plasat al lui Păuna, din colţul careului, întinzându-l serios pe Viciu. Gazdele puteau să intre la vestiare cu un avantaj de două goluri, însă şutul pe jos, din marginea careului, al lui Şandru, a şters stâlpul din dreapta porţii apărate de Grecu.
Ceea ce nu a reuşit în ultimul minut al primei reprize, a reuşit Şandru în primele secunde ale părţii a doua, când şi-a plătit „datoria”, şutul său de la 12 metri, după o acţiune proprie de toată frumuseţea, oprindu-se sub bara porţii lui Grecu. Gazdele puteau majora scorul în minutul 51, însă şutul din careu al lui Staicu, la colţul lung, a ocolit ţinta. În minutul 55, Şandru a prins o „torpilă” de la 17 metri, balonul se ducea sub bară, însă Grecu s-a întins şi a trimis în corner. Lovitura de colţ a fost executată de Chirea şi reluată cu capul de Ovidiu Bălan, la câţiva centimetri de vinclu.
Golul cu numărul 3 al caransebeşenilor a fost înscris în minutul 62, după o fază frumoasă, în care Ţimbota a combinat cu Văcărescu, centrarea acestuia fiind reluată cu capul, în plasă, de Hermann. În minutul 67 a căzut şi golul al patrulea, autor Ţimbota, care a trimis cu capul în poartă centrarea de pe stânga a lui Poenaru. Următoarea reuşită i-a aparţinut lui Frenţ, angajat excelent în careu de Munteanu, tânărul atacant caransebeşean având de îndeplinit o simplă formalitate pentru a trimite în plasă. Era minutul 77.
În minutul 83, tot Frenţ, mai mereu în gura porţii, a înscris pentru 6-0, după o fază la care Grecu a scăpat în faţă mingea trimisă din lovitură liberă de Daniel Bona. Scorul final a fost stabilit de acelaşi Frenţ, în minutul 88, atunci când a împins în poartă centrarea de pe dreapta, venită de la Joseph.
FC Caransebeş: Viciu, Firoiu, Yacouba, Timar, Nemţescu, Voicu, Chirea, Suru, Şandru, Staicu, Hermann; au mai intrat pe parcursul partidei: Vulpescu, Epure, Ţimbota, Ov. Bălan, Văcărescu, Joseph, Poenaru, Munteanu, Frenţ, D. Bona, N. Bona. Antrenori: Ion Ibric, Liviu Achim.
Metalul Oţelu Roşu: Grecu, Găină, Ciocan, Boghian, Barabaş, Ispas, Moldovan, Cărăuşu, Nedelcea, Păuna, Pădean; au mai jucat: Tiba, Florei, Moica, Enache, Borugă. Antrenor, Costică Marcu.
A arbitrat la centru Paul Peica, asistat la cele două linii de Alex Domăneanţu şi Angelica Beatrix.
În prima etapă a returului, gugulanii vor evolua pe teren propriu, sâmbătă, 17 martie, în compania formaţiei Gloria Reşiţa. Partida va începe la ora 15.
Sorin ROGOZ
Programul returului Seriei a V-a, Liga a III-a, ediţia 2011-2012
Etapa XVI-a, 16 martie
Millenium Giarmata – Flacăra Făget
Jiul Petroşani – Valea lui Mihai
Becicherecul Mic – Naţional Sebiş
Bihorul Beiuş – Vladimirescu 2003
Etapa a XVII-a, 23 martie
Flacăra Făget – Jiul Petroşani
Valea lui Mihai – Becicherecul Mic
Naţional Sebiş – FC Caransebeş
FC Hunedoara – FC Timişoara II
Gloria Arad – Millenium Giarmata
Etapa a XVIII-a, 30 martie
Millenium Giarmata – Jiul Petroşani
Becicherecul Mic – Flacăra Făget
FC Caransebeş – Valea lui Mihai
Şcolar Reşiţa – Naţional Sebiş
FC Timişoara II – Vladimirescu 2003
Etapa a XIX-a, 3 aprilie
Jiul Petroşani – Becicherecul Mic
Valea lui Mihai – Şcolar Reşiţa
Naţional Sebiş – Bihorul Beiuş
Vladimirescu 2003 – Gloria Arad
FC Hunedoara – Millenium Giarmata
Etapa a XX-a, 6 aprilie
Millenium Giarmata – Becicherecul Mic
FC Caransebeş – Jiul Petroşani
Bihorul Beiuş – Valea lui Mihai
FC Timişoara II – Gloria Reşiţa
FC Hunedoara – Vladimirescu 2003
Etapa a XXI-a, 13 aprilie
Becicherecul Mic – FC Caransebeş
Jiul Petroşani – Şcolar Reşiţa
Naţional Sebiş – FC Timişoara II
Vladimirescu 2003 – Millenium Giarmata
Etapa a XXII-a, 20 aprilie
Millenium Giarmata – FC Caransebeş
Şcolar Reşiţa – Becicherecul Mic
Bihorul Beiuş – Jiul Petroşani
FC Timişoara II – Valea lui Mihai
Vladimirescu 2003 – CFR Simeria
Etapa a XXIII-a, 24 aprilie
Becicherecul Mic – Bihorul Beiuş
Flacăra Făget – FC Timişoara II
Gloria Reşiţa – Vladimirescu 2003
CFR Simeria – Millenium Giarmata
Etapa a XXIV-a, 27 aprilie
Şcolar Reşiţa – Millenium Giarmata
FC Timişoara II – Jiul Petroşani
FC Hunedoara – Valea lui Mihai
Vladimirescu 2003 – Naţional Sebiş
Etapa a XXV-a, 4 mai
Becicherecul Mic – FC Timişoara II
Valea lui Mihai – Vladimirescu 2003
Millenium Giarmata – Gloria Reşiţa
Etapa a XXVI-a, 11 mai
Bihorul Beiuş – Millenium Giarmata
FC Timişoara II – FC Caransebeş
Gloria Arad – Becicherecul Mic
Vladimirescu 2003 – Flacăra Făget
Gloria Reşiţa – Naţional Sebiş
Etapa a XXVII-a, 15 mai
Şcolar Reşiţa – FC Timişoara II
Becicherecul Mic – FC Hunedoara
Jiul Petroşani – Vladimirescu 2003
Valea lui Mihai – Gloria Reşiţa
Millenium Giarmata – Naţional Sebiş
Etapa a XXVIII-a, 18 mai
ACS Recaş – Millenium Giarmata
FC Timişoara II – Bihorul Beiuş
Vladimirescu 2003 – Becicherecul Mic
Naţional Sebiş – Valea lui Mihai
Etapa a XXIX-a, 25 mai
FC Caransebeş – Vladimirescu 2003
Becicherecul Mic – CFR Simeria
Jiul Petroşani – Gloria Reşiţa
Flacăra Făget – Naţional Sebiş
Millenium Giarmata – Valea lui Mihai
Etapa a XXX-a, 1 iunie
FC Timişoara II – Millenium Giarmata
Vladimirescu 2003 – Şcolar Reşiţa
Gloria Reşiţa – Becicherecul Mic
Naţional Sebiş – Jiul Petroşani
Valea lui Mihai – Flacăra Făget