În continuarea manifestării, cei prezenţi s-au deplasat la cimitirul din comună, unde la mormintele celor doi coregrafi omagiaţi a fost oficiată o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori. De la ora 17, la Căminul Cultural din Glimboca a avut loc un spectacol folcloric susţinut de formaţiile de dansuri „Datina”, din Reşiţa, coregrafi Ica Laţcu şi Ion Ghiaur, „Reşiţeana”, coregraf Niţu Moica, grupul de copii de pe lânga Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş, instructor Ciprian Ambruş, şi o formaţie de copii din Glimboca, la instruirea căreia şi-a adus contribuţia veteranul în coregrafie Luţă Bunei. Solişti vocali au fost Ramona Viţa şi Petrică Moise, cel care a demonstrat că în cântec nu poţi să fii bătrân niciodată.
A doua zi, vineri, 25 octombrie, la Casa de Cultură din Oţelu Roşu, festivalul a fost deschis de primarului Luca Mălăiescu, alături de alţi oameni de cultură din oraş, după care a urmat spectacolul folcloric susţinut de Ansamblurile „Iedera” din Oţelu Roşu, coregrafi Ionuţ Pascotă şi Ion Chici, „Gugulana” – al Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, Ansamblul de Cântece şi Dansuri Populare Sârbeşti „Ovcea” – Serbia, Ansamblurile „Armenişana” din Armeniş, coregraf Dumitru Dragomir, „Izvoraşul” din Buziaş, coregraf Petrică Apostiu, „Zestrea Gugulanilor”, coregrafi Simion Dragalina şi Dorin Cucuruz, „Junii Gugulani”, instructor Adi Jurchescu, „Bârzava” din Reşiţa, coordonator Maria Aghescu, solişti vocali fiind Adrian Stanca, Oana şi Raluca Stanca, Ramona Torzan Gomboş, Liliana Savu Badea, Cornelia Lupulescu, Camelia Ceocu, Cătălina Pâşlea, Claudia Barbu şi Traian Barbu. Organizatorii festivalului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin,
Ştefan ISAC