La mijlocul săptămânii trecute, senatorul Marcel Vela a susţinut un discurs în plenul Senatului, în cadrul căruia a vorbit despre reuşita primarului comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma, care a obţinut Premiul de excelenţă pentru susţinerea mediului rural românesc, distincţie acordată în cadrul simpozionului organizat recent de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – AFIR, pentru nivelul ridicat de absorbţie a fondurilor europene.
După ce a făcut o prezentare geografică a acestei aşezări, senatorul cărăşean a adăugat: „Comuna are o populaţie de peste 3.200 de locuitori, trei grădiniţe şi patru şcoli. Din anul 2008 şi până în prezent, cetăţenii din Slatina-Timiş l-au votat ca primar pe liberalul Gheorghe Roma. Aflat la al treilea mandat, primarul, împreună cu consilierii locali au realizat foarte multe lucruri pentru prezentul şi viitorul comunităţii. Enumăr aici doar câteva proiecte cu finanţare europeană: Reţea de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în localitatea Sadova Veche şi reabilitare Drum comunal Sadova Nouă; Modernizare Drum agricol în comuna Slatina-Timiş; Centru Local de Informare Turistică;Reabilitare, modernizare şi dotare Cămin cultural Sadova Veche; Reabilitare, modernizare şi dotare Grădiniţă în Slatina-Timiş; Modernizare Drum comunal Ilova şi străzi în Slatina-Timiş; Modernizare spaţii publice exterioare şi locuri de joacă pentru copiii din comună; Întocmire proiect şi predare unităţi de cult pentru reabilitare şi introducere în circuitul turistic a monumentului istoric Biserica Romano-Catolică din Slatina-Timiş, şi se află în curs de depunere proiectul Centru de zi pentru persoane vârstnice; Bază sportivă pentru tineret Slatina-Timiş; Alimentare cu apă în localitatea Ilova; Reţea de canalizare şi staţie de epurare a apelor uzate în localitatea Ilova; Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoală Gimnazială Slatina-Timiş; Reţea de apă în localitatea Sadova Nouă; Canalizare menajeră în Sadova Nouă şi reabilitare staţie de epurare Slatina-Timiş; Amenajare zone cu alunecări de teren şi combaterea eroziunii solului în satul Sadova Veche; Reabilitare şi dotare Cămin cultural Slatina-Timiş; Proiect de cadastru şi carte funciară pentru întreaga comună, intravilan şi extravilan. De asemenea, Gheorghe Roma a mai realizat anumite proiecte cu finanţare directă de la bugetul local, pe lângă finanţările europene sau guvernamentale: amenajarea sălii de mese pentru festivităţi în localitatea Sadova Nouă, modernizarea Căminului cultural din Ilova, modernizarea Căminului cultural din Sadova Veche, reabilitare, captare apă şi reţea de apă în Slatina-Timiş, teren sintetic multifuncţional de sport în satul Ilova, modernizarea străzilor în localităţile Slatina-Timiş, Ilova, Sadova Veche şi Sadova Nouă, şi, foarte important, regularizarea pârâului Slatina în centrul de comună”, a mai spus Marcel Vela.
Senatorul liberal a adăugat că, în momentul de faţă, toate străzile comunei sunt modernizate, asfaltate sau cimentate. Pe lângă aceste obiective, Gheorghe Roma a mai realizat proiecte de parteneriat cu localitatea belgiană Geel, cu care comuna este înfrăţită, respectiv un centru medical performant, dotat cu tehnică medicală modernă, şi un serviciu care asigură gratuit îngrijiri medicale la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Printre realizări, Marcel Vela a mai amintit că, în baza schimburilor culturale cu Belgia, Slatina-Timiş reprezintă România la Eurofest-ul organizat în oraşul Geel, manifestare la care participă un număr de 12 state europene.
„Iată cum, de zece ani, o comună din Banatul Montan şi-a schimbat radical faţa, iar cetăţenii ei o duc mult mai bine. Tânărul lider liberal Gheorghe Roma, cu răbdare, meticulozitate şi devotament, a reuşit să-şi sculpteze numele în istoria comunei Slatina-Timiş”, a mai spus Marcel Vela în plenul Senatului.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.