În calitate de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, edililor le-a fost înmânat „Manualul primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică”. Acesta cuprinde măsuri legate de avertizarea populaţiei pe întreg teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, întocmirea planului local de apărare împotriva inundaţiilor, organizarea evacuării în caz de urgenţă, constituirea stocurilor de materiale şi mijloace de intervenţie, diminuarea riscurilor unor eventuale inundaţii, dar şi adoptarea măsurilor pentru identificarea unor surse suplimentare de apă şi aplicarea corespunzătoare a restricţiilor în caz de secetă hidrologică. Măsurile preventive, operative şi de reabilitare sunt prezentate diferenţiat, pentru fiecare cod meteorologic şi hidrologic în parte, ne-a informat Mihaela Badea, din cadrul Biroului de presă al Prefecturii Caraş-Severin.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale va fi creată funcţia de „agent de inundaţii”, care va fi îndeplinită de şefii Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Bianca METEŞ