În urmă cu o lună şi jumătate, Petru Pop suferise o criză de rinichi, fiind dus de la Obreja la Spitalul Municipal din Caransebeş şi apoi transportat la Timişoara cu un elicopter SMURD Timişoara. El era membru al Partidului Naţional Liberal şi se afla la al patrulea mandat în fruntea obştii din comuna Obreja.
„Din păcate, cu tot efortul său de a supravieţui, Popică s-a ridicat la Cer. Rămân în urmă toate realizările sale din Obreja, de care şi-a legat numele ca primar. Rămâne familia, rămân toţi prietenii şi camarazii lui politici… Regretăm că am pierdut un prieten, un coleg şi un luptător. Dumnezeu sa-l odihnească şi condoleanţe familiei, de care vom fi mereu aproape!”, a declarat Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin. (S. Berger)