În acest timp, Călin Pamparău a tradus poeziile Veronicăi Micle, aceasta nefiind până acum tradusă în limba spaniolă, şi le va publica într-o antologie poetică la Editura Ediciones Azorin.
„Poezia română, în general, nu este cunoscută la nivel internaţional, un posibil motiv fiind limba noastră. În 1932, Eugen Ionescu se întreba: «Ce triste circumstanţe au făcut ca România să fie figurantă în cultură?». Aşa cum mulţi ne întrebăm şi acum, dar nu putem da un răspuns. În spaţiul cultural românesc s-a speculat de multe ori ideea cu frustraţia marilor noastre voci, precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Tristan Tzara, care au fost alungaţi din mediul în care s-au format, unii chiar transformându-se în obiectiv nedrept de critică, susţinând inclusiv o încercare deliberată de a folosi marginalitatea într-o formă axiologică ce demonstrează nu numai ignoranţă, ci şi un tendenţios sfârşit”, spune poetul care a adunat deja creaţii pentru un al doilea volum de versuri.
Fiind pasionat de opera lui Mihai Eminescu şi epoca romantică în general, Călin Pamparău a început o analiză în profunzime a poeziilor sale, dar şi studierea marelui poet romantic spaniol Gustavo Adolfo Bécquer, deoarece a constatat similitudini în multe dintre poeziile celor doi scriitori.
Poetul critică situaţia culturală din zilele noastre, spunând că tânăra generaţie nu are niciun interes să pătrundă în lumea fabuloasă a lecturii şi evoluţiei intelectuale.
„Poezia e o formă de a trăi, te ajută a creezi şi să descoperi o lume nouă, să-ţi faci o filosofie de viaţă, te ajută să simţi că trăieşti şi să fii mai fericit într-o societate total dezinteresată de cultură şi umanitate în general”, a adăugat Călin Pamparău.
Mădălina DOMAN