În urma impactului, patru persoane din mașina care a provocat accidentul și două din celălalt autoturism au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Municipal din Caransebeș, fiind supuse unor investigații amănunțite. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.
Datorită numărului mare de victime, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin a activat Planul Roșu de Intervenție, deplasând de urgenţă trei echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi patru Ambulanţe. Niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a necesitat descarcerare. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeş. (B. Naum)