„Cred că pentru acest gen de manifestări, anumite spaţii improvizate, cum ar fi Muzeul oraşului, care are rol istoric, sau Centrul civic, unde locul ar trebui folosit pentru agrement şi nu pentru agricultură, cel mai potrivit loc este o piaţă modernă, amenajată, cu un acces care rivalizează cu oricare zonă din Europa. În acest context, împreună cu colegii de la Primărie, am stabilit să ţinem acest festival aici, unde, de sute de ani, se organizează, în fiecare zi de joi, zi de piaţă, unde, de sute de ani, sătenii din întreg Banatul de Munte spun că vin «la oraş». De aceea, aici am amenajat o scenă, unde timp de patru zile au loc spectacole folclorice, unde am primit cu drag comercianţi, producători de legume şi fructe, crescători de păsări şi animale, astfel încât toţi locuitorii judeţului să vină aici să facă cumpărături şi să se distreze. De acum, am convingerea că acest loc va intra în tradiţia organizării Festivalului «Toamna la Gugulani», emblematic pentru Banatul Montan”, a precizat primarul Ion Marcel Vela.
Vineri, 21 octombrie, pe scenă au evoluat Ansamblul folcloric „Doina Mureşului” din Arad şi Ansamblul artistic „Haţegana” al Casei de Cultură din Hunedoara.
Pentru sâmbătă, de la ora 17, a avut loc spectacolul susţinut de Ansamblul „Păstrătorii tradiţiei” din Pecica – Arad, şi formaţia „Buzavirag” din aceeaşi localitate, care au susţinut un spectacol de dansuri populare maghiare.
Duminică, ultima zi a manifestării, a fost dedicată muzicii populare sârbeşti. Pe scenă au evoluat Ansamblurile folclorice „Svetinikola” din Radimna şi „Laza Nanćić” din Vârşeţ, Serbia.
Tot duminică, a avut loc şi festivitatea de premiere la expoziţiilor organizate cu ocazia Festivalului „Toamna la Gugulani”. Astfel, au fost premiaţi câştigătorii la expoziţiile de ovine-caprine, prezentate de Arsenie Dugălia din Valea Timişului, Maria Sauer din Caransebeş şi Mihai Scurtu din Valea Timişului. Cea mai reuşită expoziţie de porcine a fost socotită cea prezentată de Cristian Stepanescu din Caransebeş, iar la expoziţiile de legume-fructe, cele mai reuşite au fost cele prezentate de Avram Iciu din Caransebeş, Maria Iela din Armeniş, Ana Humiţa din aceeaşi localitate şi Maria Vodă din comuna Belinţ, judeţul Timiş.
De asemenea, au mai fost premiaţi învingătorii expoziţiilor de păsări şi animale mici de rasă, respectiv Anton Mihai şi Alin Deteşan din Caransebeş, Cornel Pau din Reşiţa şi Marinela Işfan din comuna Constantin Daicoviciu.
Toţi câştigătorii au primit diplome şi premii în bani.
Tiana MESNER